Patrick Călinescu

 

Ovalul abdomenabil

Microsoft Romania
 



Hoccius Doccius a avut un accident teribil. Ședea pe o bancă și nu făcea nimic altceva când un tremur, urmat de o vibrație, urmată de un zdruncinat, îl lăsă cu totul fără burtă și întreaga ei vecinătate. Din persoană integral burtifieră și multiplu intestinală, rămase să fie în continuare în ipostaza de agastromim accidental. Privat de orice alt spațiu digeral, începu, din primul moment al accidentului, să se adapteze la alta lui natură și să-i placă teribil de mult că nu mai era fecală. La vreun câtva timp de la accident, se și gândise deja că așa ar și fi trebuit să se nască și se întreba în consecință de ce nu avusese norocul să se accidenteze și mai devreme. Începuse să-și dea seama că, dacă nu și în cazul altora, în al său cu siguranță, scatologia lui personală însemnase, în mod neașteptat, un alt început, și nu un sfârșit iremediabil ca oricare altul.

Trecuse ceva timp de la accident și își revenise complet. Nu se mai simțea handicapat din cauza ovalului abdomenabil ce i se căsca în locul burții și al vecinătății ei organice și nici nu se simțea ca un om cu nevoi speciale de când nu mai avea nicio nevoie fecală în el. Dimpotrivă, abia după accident începuse să se simtă complet normal și, în lungul timp scurs de la el, ajunsese să-și dea seama că înainte fusese anormal, cum și în continuare sunt toți ceilalți din jurul său. El și numai el îl făcuse normal și, într-un fel pervers, se bucura că era singurul în această condiție umană binecuvântată, din când în când însă și mai temându-se ca singurătatea lui să nu se sfârșească în vreo repetare nefericită a accidentului avut. Nu voia deloc să-l împartă și cu alții. Era excesiv de egoist. Pretindea că are copyright organic asupra accidentului renascentist (îi crease o adevărată mitologie a regenerării, cu puteri deja miraculoase de îndreptare a stărilor fizice presupus normale, dar anormale, în stări fizice verificat normale, dar anormale în continuare) și îi făcuse din ovalul său abdomenabil un seif intestinofob extrem de sigur. Nimeni nu ar fi putut să-l spargă și să-i fure accidentul pentru a-l reduplica și pentru alți interesați de alta lui natură.

Așadar totul în continuare se transformase în accidental. De la accidentul său, el însuși devenise accidental. Pentru el, natura lui de agastronim accidental era deja normală și obișnuită și nu prezenta nicio anomalie. Perfect adaptat altei lui condiții, accidental agastrice și abdomenabil ovaliere, viața îi căpătă un sens complet diferit de al celorlalți și total imun la intoxicările gastrice și fecale prin care ceilalți voiau să-l re-intestinalizeze imediat.

Dar, preîntâmpinând o astfel de situație, își luase și măsuri de siguranță. Nu avea de gând să fie re-intestinalizat de cei care puteau astfel să-i burtifice, ca înainte de accident, ovalul abdomenabil. Știa că mulți doreau să-l re-intestinalizeze în persoana dinainte de el și mai știa și că voiau s-o facă din invidie că nu erau și ei la fel de oval abdomenabili. Ei vedeau prea bine că natura lui devenise mult mai simplă și extrem de funcțională. Observaseră și ei că, de la el, el nu mai avea niciun fel de complicații corporale în trup, pe care accidentul le eliminase printr-o eviscerare completă. Și mai băgaseră ei de seamă și alta lui suplețe organică, subtilă din punct de vedere fizic și extrem de aerodinamică, pe care n-o aveau, de aceea și dorind-o, pe el pentru ele și pizmuindu-l. El știa în fond ce voiau ei: să-l burtifice din nou ca ei între timp să-și provoace, dacă nu mai puteau pur și simplu să aștepte, un accident eviscerator la fel de reușit ca al lui. Ei doreau să inverseze raportul dintre el și propriile lor ființe fecalifere, să-i confiște natura cauzată de accident și s-o scobească cu unghiile și cu dinții în chiar ovalurile lor abdomenabile atât de greu rotunjibile în niște burți scatofile.

Și, astfel, între ei și el un întreg război treptat apăru. El nu ceda niciun plin din ovalul său abdomenabil gol, iar ei, în schimb, nu cedau niciun gol din propriile lor ovaluri abdomenabile.

Pe nesimțite, îl înconjurară, fiind mai mulți, și îl împresurară, fiind mai numeroși, și îl înghesuiră în propriul său oval abdomenabil, în care-l întemnițară până la judecata pe care i-o pregăteau, în verdictul căruia voiau să-i fure ovalul abdomenabil pentru a-l cu și mai mare ușurință putea reproduce în chiar burțile lor intestinale. Ce nu știau ei era că, închizându-l în largul ovalului său abdomenabil, el deja își dăduse seama că nici această natură accidentală nu era perfectă și că putea să fie și mai groaznică decât cea dinaintea accidentului: el pur și simplu risca, prin întemnițarea în locul fostei lui burți puternic fecalizate, să dispară ca individualitate, complet, în ovalul său abdomenabil. De când zăcea aruncat undeva în largul său, își dădu seama că risca să piară ca ființă, să fie anulat de ovalul abdomenabil ce, până să fi fost închis în el, îl individualizase atât de bine. Conștientiză paradoxul, dar nu mai apucă să-l prelucreze și să încerce să-l explice fiindcă momentul judecății veni și veniră și ei în largul ovalului său abdomenabil, din care-l scoseseră pe brânci până pe banca de unde avea să privească cum este cu siguranță condamnat la re-intestinare imediată. Avea și el propria lui răzbunare pentru ceea ce îi făceau ei: îi va lăsa să cadă în capcana întinsă tot de ei: un alt paradox cu timp prea scurt de rezolvare.

La vreun câtva timp de la începerea judecății, procesul ce-l incrimina de superioritate biologică via arianism ascatonic, se contorsionă dureros ca o veritabilă ocluzie intestinală birocratică. El ședea pe bancă și nu făcea nimic altceva și când era chestionat, răspundea, și când nu era chestionat, tăcea ascultând cum mai este incriminat, iar când se apropie timpul verdictului, bolnava turnura intestină tremură în aerul astfel vibrat, zgudui tot ovalul său abdomenabil, în care fusese între timp aruncat în așteptarea sorții finale, și-l vărsă, cu tot conținutul său organic, în largul sălii de judecată și, reușind să-și staționeze propria vărsare între picioarele băncii pe care șezuse până înainte, el vorbi. Vorbi el, conținutul organic al ovalului său abdomenabil, care era Hoccius Doccius în persoană:
„Eu nu am făcut nimic și totuși voi m-ați prins, m-ați aruncat în largul unei părți din mine, pe care nici n-o mai am, și m-ați judecat pentru că n-am făcut decât să fi stat și eu odată pe o bancă. Voi ați judecat de fapt statul meu degeaba pe banca accidentului. Voi, în consecință, fie ați judecat nimicul pe care-l făceam la acea vreme, fie n-ați judecat absolut nimic. Și, totuși, ați fost vehemenți și conciși și porniți să mă condamnați la re-intestinalizare imediată. Știu și de ce. Voi sunteți geloși pe mine, pe aerodinamicitatea mea ovală și pe corporalitatea mea abdomenabilă, și v-ați pus în gând să mi-o furați samavolnic și să lăsați un gol în propria voastră judecată încă și mai vid ca propriul meu oval abodmenabil. Dar nu veți reuși, pentru că, văd, nu înțelegeți natura accidentală, ca el, a accidentului. Nu ați putut înțelege că nu aveți cum să-mi luați ceea ce deja mi-a fost luat de accident. Cum să-mi luați voi luatul deja luat de altceva? Prin ce mijloace? Voi credeți, fals, că luatul deja de altcineva, recte ovalul meu abodmenabil, și-a schimbat natura și nu mai este nicidecum luat, devenind, între timp, dat. Firește, este o posibilitate logică, dar, mi se pare, imposibil de demonstrat. Voi m-ați închis în ovalul meu abdomenabil, de unde m-ați scos numai pe timpul judecății, însă voi v-ați închis singuri într-una dintre cele mai puțin abdomenabil ovale aporii din câte am cunoscut: voi vreți să-mi luați, samavolnic, ceea ce mi s-a și luat fără nicio demonstrație logică a felului în care vreți să-mi luați deja luatul. Eu nu voi recunoaște legitimitatea sentinței voastre și nici nu mă voi simți condamnat până când nu îmi veți demonstra ceva și mai dificil decât acuza pe care mi-o aduceți: până când nu-mi demonstrați că vă puteți legitima condamnarea mea în următoarea formulă, și ea aproape imposibil de demonstrat: transformarea luatului luat în datul dat în forma ovalului meu abdomenabil. În continuare tac și nu mai vorbesc deloc”.

Ei, știindu-l nu cu prea multă minte și văzând în timpul cuvintelor sale cât se înșelaseră în privința lui, își dădură pe loc seama că el îi înghesuise mai ceva decât îl înghesuiră ei pe el în ovalul său abdomenabil. Cam neliniștiți, începură să se consulte și să se strângă în cerc în jurul propriilor lor ființe și când se certau pe vreun argument sortit oricum să nu țină, când se visau cu un argument mai aproape de rezolvarea demonstrației. Se aflau într-un mare impas și riscau să nu-l poată condamna după ce îl judecaseră atât de aproape de sentința finală. Simțeau primejdia în care se adânceau: dacă nu reușeau să-l condamne la re-intestinalizare imediată, nu mai aveau nicio altă șansă să-i fure accidentul bine ascuns în largul ovalului său abdomenabil și să-l multiplice în câte alte ovaluri abodmenabile câți erau ei în număr. Riscau astfel să-și piardă, pierzându-le oricum dacă ar fi reușit ce-și propuseseră, identitățile atât de mult visate. Nici de acest paradox al pierderii identitare prin câștigarea ei totală nu avea el vreme în timpul judecății. Jucau, în timpul deliberărilor ce îi încercuiseră complet, totul pe cartea demonstrației irefutabile că luatul deja luat este transformabil în datul deja dat, însă printr-o chichiță mai mult avocățească decât logică, pe care nu disperau încă s-o găsească în curând. Cel puțin în cercul lor deliberativ, o căutau în toate colțurile și nu lăsau niciunul necercetat pe toate unghiurile și nerăsturnat cu diametrul în sus și neîntors pe toate gradele geometrice din rotunda lui compunere. Totuși, după vreun timp de intensă deliberare, păreau să nu fi ajuns la nicio demonstrație.
Anticipând, îmi orizontalizasem deja ovalul abdomenabil într-o poziție paralelă cu șira spinării. Eram pregătit să plec și să-mi văd de treburile mele. Evident, ei aveau în cel mai scurt timp să se dea bătuți și eu în același timp să mă ridic de pe banca pe care încă îi mai așteptam să mă condamne și să plec nu înainte de a-mi fi verticalizat ovalul abdomenabil și în poziția paralelă coloanei vertebrale. Așteptam cu mare nerăbdare semnul ce se lăsa cu greu așteptat. Eu le tot dădeam de înțeles că știam că au pierdut, iar ei tot nu renunțau să-mi ia și plăcerea propriului lor eșec. Când am înțeles că eu le dădeam ce ei îmi luau fără ca ce le dădeam eu să rămână complet separat de ce îmi luau ei, și când am priceput că datul meu nu mai putea fi total sigilat de luatul lor nici chiar prin ermetizarea logică pe care le-o propusesem spre demonstrare, am știut pe loc că am pierdut procesul și că ei mă vor condamna la re-intestinalizare imediată, sentință de pus în aplicare instantanee. Și tot în acea vreme mi-am dat seama că ei nu făcuseră nimic pentru a găsi soluția demonstrației ce părea fără demonstrație, pentru că eu le-o găsisem în timpul în care ei o căutau orbește unde nu aveau cum s-o găsească nicidecum. Și am mai priceput ceva: am înțeles cum am reușit să mă condamn singur, fără să fi fost înainte în vreun pericol real să fiu cu adevărat condamnat. Am înțeles cum am demonstrat de unul singur ceea ce era, pentru ei, imposibil de demonstrat. Am înțeles, am suspinat acceptându-mi sentința în așteptare și nu m-am abținut să nu-mi strecor printre buze un zâmbet de satisfacție finală, că tot eu am fost mai deștept ca ei, că tot eu am reușit să demonstrez ce părea de nedemonstrat, că tot eu m-am condamnat când am văzut că nimeni altcineva nu mai e-n stare s-o facă, dar în continuare m-am abținut să-mi mai strecor vreun zâmbet final printre buze, pentru că nici nu prea mai aveam oricum mult timp la dispoziție s-o fac.

Proaspăt scos din ovalul său abdomenabil, Hoccius Doccius ședea pe banca pe care tot șezuse și nu făcea nimic și aștepta între timp să fie re-intestinalizat pe loc fiindcă avusese curajul în timpul accidentului să-i accepte propria re-intestinalizare și era scobit din ovalul său abdomenabil cu regretul că nu mai avusese timp să-și dea și seama că era re-intestinalizat exact pentru că fusese re-intestinalizat deja.

 

Patrick Călinescu