Ana Păcurar

criptic


Microsoft Romania
 



două tărâmuri vechi în mine cu robele ponosite de nervi

un castel sus de tot își zgândăre forma ostentativ către nimeni

ca o stâncă febrilă cu aburii înălțați în sus, stau gândurile mele spre cer
candele albastre

și nici așa nu mă simt că aș face parte din vre-o lume anume,

atâta lumina și atâta întuneric e în jur uneori ca o sfâșiere continuă a prezentului

contraste lipite ca două jumătați de măr, agonie vizibilă, palpabilă

unul otrăvit iar celălalt zemos din cale afară

încât mi se ascund venele în trup de atâta ciudățenie ce-o simt

iar sângele în fibră

dansul realității a ajuns să fie reperul și radarul în care alunec

printre oameni

mersul meu a devenit vrând nevrând cristiane de cuvinte

printre toate gratiile astea

numai tu știi să mă oprești

cu o floare pe frunte

să-mi săruți inima ieșită pe ochi afară de durere.

 

Ana Păcurar