Liana Manzat

 

"Mademoiselle Chante le Blues"

 

Microsoft Romania
 



O dimineață în iulie. Tocmai s-a oprit ploaia. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmlat, incidentele zilei de ieri au pierit fără urmă topindu-se în somnul și visele nopții. Corect aliniate în baie, în bucătărie și prin dulapuri, ritualurile dimineții își așteaptă luarea în primire. Arunc o privire pe stradă: trecători matinali lipsiți de viață își plimbă câinii. Și eu, ca și ei, sunt o umbră mișcătoare. Plăsmuită din aceeași masă depersonalizată, proteiformă. Suntem pierduți cu toții în zone obscure aflate între nimic și aproape nimic. Doar în timp ce vom absolvi una după alta corvezile zilei s-ar putea spune că viețuim, avem suflul vieții în noi sau chiar promovăm și propovăduim viața. Amin. Aceasta ar fi una la mână. A doua, ar fi plutirea ta vinovată într-un somn adânc. Ca și cum nu ar trebui să fii deja îmbrăcat, cu cravata legată și cafeaua băută. Un ostaș al faptei. Un stâlp al societății. Ce să fac oare, să te las să-ți continui pe unda lină a somnului călătoria în țara visului, cea mai îndepărtată țara a lumii sau să te trezesc aducându-te aici, unde pe stradă câinii își târăsc după ei, de lesă, umbrele de morți ale stăpânilor. De fiecare dată când dorești să faci totul bine, reușești să faci totul prost și pe dos. E relativ târziu, timpul trece, al meu altfel decât al tău, ceasul o fi măsurând și el un timp al lui, Dumnezeu știe care. Fiindcă veni vorba, citisem undeva că realitatea contemporană și post-recentă ar fi o construcție multimedială în care noi țopăim alunecând (nu pe o rază) dintr-o galaxie virtuală în alta. Existența noastră, un joc al semnelor, o năzăreală. O iluzie. Așa să fie ? Adevărul este că, de la religie și până la sexualitate, totul se tocmește, se vinde, se cumpără sau se aruncă la gunoi. Săptămâna trecută, Carla Bruni, fost mannequin, Premiere Dame de la Grande Nation a présent, a aruncat pe piață vineri, în unsprezece iulie, prin intermediul propriei firme de discuri "Naive", un nou album:
"Comme si de rien n'était". Paisprezece iulie, după cum știm, Ziua Națională a Franței, a căzut anul acesta într-o luni, lunea de după vinerea cu pricina. Paisprezece lieduri mai ales șoptite sau dacă nu, cântate. Dacă în chestiunea apariției albumului ar fi fost vorba doar de muzică, deranjul nu ar fi fost atât de mare. Noul album al Patriciei Kaas care va apărea tot în anul acesta, în noiembrie, va trece cu siguranță neobservat în presă, în massmedia politicii mondiale de stânga, dreapta, mijloc, etc. iar presa de bulevard va investi și ea mult mai puțină energie decât cu prilejul apariției albumului Carlei. Pentru exemplificare, un citat
dintr-un articol aparut într-un ziar liberal, prin definiție lipsit de superficialitate, "Die Zeit": "albumul Comme si de rien n'était  nu este nici pe departe o celebrare a chansonului francez ci aici avem de-a face cu finețurile politico-erotice ale hermeneuticii". Articolul respectiv, semnat de Thomas Gross conține, ca tot restul presei dealtfel, și alte amănunte pasionante despre diplomați vexați, iubiți presupus iluștri, șamd. Nu cred că este cazul să mă lungesc, mai bine trec la altceva, așa, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mi-e greu să iau astfel de isprăvi în serios și, deși știu că dau dovadă de mare slăbiciune, le trec totuși în mod conștient cu vederea, le mătur dezinvolt sub covor, nu de alta, însă, fiind o ființă sfioasă, ele mă stâjenesc.

 

Liana Manzat