Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 




32.

        n-am vorbit niciodată despre iubire. sună aiurea, dar din punct de vedere strict faptic e perfect adevărat. vorbeam eu în strarea de iubire, ceea ce e cu totul altceva. nu cred că pot vorbi despre mine sau o parte din mine ca și cum m-aș vedea dinafară. pentru mine aici e diferența dintre ceea ce scriu și roman. chiar atunci cînd scrii la persoana întîi tot ești detașat. mai e un paradox. imi plac structurile, cristalele, mă rog regularitățile și simetriile pentru că induc liniște. chiar și cele mai țîșnitoare au această proprietate. această apropiere ar fi un bun argument pentru un roman. din păcate la mine structura intervine postscriitură. o jumătate din mine, cea geometrică, așteaptă răbdătoare ca jumătatea magmatică să-și vomite cuvintele poemele (e un soi de a numi texte care aproape evident nu sunt proză) și apoi așteaptă o limpezire. eu o numesc voce. atunci cartea se clarifică și intervine structuralistul care dă strălucire și viața bucăților de carne legate cu sîrmă. e un soi de frankenstein această jumătate. meritul ei e răbdarea cu care ciocănește pînă se aude un sunet plin și cristalizat. bostonmylove a așteptat trei ani pînă la final deși cartea era scrisă. lipsea ceva. nu știam ce. aici a intervenit răbdarea și nelăsarea unei chestii forțate să ia formă de carte. în plus era revelația mulțimii vide.

 

Dan Iancu