Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 




29.

        cu nespusă uimire constat că iei critica mea drept atac fizic. plasture. scoci de aăla de pus pe gură la ostateci.. eu doar prelungesc în mine fața ta. mîna ta. corpul tău. chiar dacă e din litere silabe și aproape cuvinte. a înțelege vine după a descoperi, dar toate după ființare. "la început a fost cuvântul" e doar a spune că numirea e anterioară existenței. unii cred că atunci cînd spun "dacă eu nu știu, nu există" e trufie. nici pe departe. la mine existența poate fi externă, impasibilă și nesimțită. numirea e doar recunoaștere și un rezumat al descrierii. pentru tine, care crezi în dumnezeul unic și indivizibil, cuvîntul e magic. și pentrtu mine dar din cealaltă parte a lui. magia e un soi de masturbare lină și prelungă a dorinței de a nu parcurge altgoritmi. nu mai ai chef să speli vase sa mergi la cumpărături servici obligații. ce bine e sa fii vrajitor mag dumnezeu sau măcar sfînt. eu nu mai am chef de nimic și-n ultima vreme îmi închipui că mă dizolv în țărînă. ah, cît îmi place asta cu din țărînă ai venit, în țărînă te-ntorci. nu pun ghilimele pentru că nu cred că așa e citatul și n-am să mă scol acum din pat pentru asta. dar sună similar sau mie-mi place să sune așa. e un alt soi de metaforă. mai blînd. cumva jucăuș. mori zîmbind. nu cred că altul ar percepe cum o simt eu. de obicei nu. oricum mie îmi sună mai cald. aia cu cuvîntul e dură, impersonală ca și dumnezeu. statuează facerea. există un început. pentru mine nu. sau nu are importanță. pentru foarte muulți se pare că are importanță și "miliarde de ani" le spune ceva. pentru mine zece ani e  enorm. poate sunt încă plod. eu descopăr lumea și sunt bucuros că o fac. tu vrei s-o inventezi, s-o numești. habar nu am de ce. si scrisoare trecută spuneam că nu știu.

 

Dan Iancu