Liana Manzat

 

fără șir Shangri-La

 

Microsoft Romania
 



"Prin seri, prin lucerne
dorm greu și visează
coropișniți eterne-n
extaze de groază."
Ion Caraion, Neliniștea
(din volumul Lacrimi perpendiculare, 1978)


zburăm zorit spre lumină chiar și atunci când ea, lumina, este doar amintirea vagă a flăcării unui fost chibrit aprins. Navigam direct, pe drumul cel mai scurt, în capcană. Condiționarea este extraordinar de precisă. Poate de aceea ne place atât de mult să ne împodobim pe acest parcurs țanțoș cu pene gargarisite, simboluri de plăsmuită libertate.
Veșnic pe drumuri căutăm viață ca să nu aflăm decât sfârșit.
Momentul ajungerii luminii, al sublimării noastre în flacăra ei, îmi par a fi așa, nescornită, adevărată trăire. Traiectoria zborului nostru ce-ar fi atunci?
Flacăra ne atrage ca un magnet, locul fericirii veșnice, Shangri-La, e o capcană de muște?
De unde nevoia bolnăvicioasă
de a ordona lumea și a goli implicit lucrurile toate
de sens?

ilustratie: Uca Maria Iov Broussard
(ilustrație: Uca Maria Iov Broussard)

 

Liana Manzat