Dorin Ștef

 

EVANGHELIA DUPĂ NICHITA

Microsoft Romania
 




IV. ARHANGHEL CITADIN

1. Cei ce l-au cunoscut nu au îndoieli: Hristea era un ales, un zeu și un rege. A spus-o chiar el: "M-a izbit cu aripa un înger și am devenit rege... Dar mărturisesc că mi-e strâmbă coroana."
(Schimbarea la față, vol. Opere imperfecte, 1979)

2. El n-a fost rege peste vreo seminție și nici măcar peste tagma poeților. Ci a fost "regele căpșunilor și al coarnelor de melc".

3. Biserica lui era ciudată. Avea "clopotnițe înfipte în pământ", iar "clopotele toate stăteau cu limba spre stele".
(Vedenie, vol. Opere imperfecte, 1979)

4. Evangheliile lui Nichita sunt cu totul profane: "Patru evanghelii scrie-vom despre căderea frunzei în toamnă".
(Evangheliile toamnei, vol. Opere imperfecte, 1979)

5. Ba unii spuneau că era frumos, "cu ochii adumbriți de melancolii stelare, privind în sus, peste pleoape, ca Iisus în grădina Ghetsimani...".
(Mircea Micu, în Album, 1984, p. 336)

6. Iulian nu a avut nici o poticnire atunci când a spus: "Cu el miracolele devin pământești, pentru că el coborâse între noi...".
(Iulian Neacșu, în Album, 84, p. 240)

7. Gheorghe, necredinciosul, s-a căit abia după ce sufletul lui Hristea s-a ridicat la cer: "Ar fi avut toate motivele Nichita să se fi uitat pieziș la mine, ori să se prefacă a nu mă vedea pe stradă.

8. Dar osul său de gentlemen n-a suportat ranchiuna. (...) Mi-a surâs, mi-a strâns mâna; mi-a spus numai vorbe amabile...

9. Mi-am dat seama că mă aflu în preajma unui om neobișnuit, exponent al unei rase mirabile. (...)

10. Aureola ce plutea pe creștetul său m-a convins de realitatea ei, pe mine, necredinciosul, sub aspectul său moral.

11. Printre atâtea moralități distorsionate, Nichita se preumbla ca un Arhanghel al unei miraculoase răscumpărări, al unei generozități irezistibile, al unei poezii trăite, totale, incandescente, ce îl transfigura, transformând Lumea.

12. Era un Arhanghel citadin, modern, patetic și ironic, prezent printre vitrine și automobile, la redacții și la baruri, străduindu-se a ne convinge că valorile pe care-i clădită Viața n-au dispărut..."
(Gheorghe Grigurcu, Un omagiu eretic, în Album, 1984, p. 321)

13. Ca un bun Învățător ce era, Hristea i-a învățat pe adolescenți mersul pe valuri, în picioare. Mai rezemându-se cu brațul de curenți, mai sprijinindu-se de-o rază țeapănă, de soare, adolescenții nu l-au dezamăgit.
(Adolescenți pe mare, Dreptul la timp, 1965)

14. După îndelungi exerciții, mersul a deve­nit o obișnuință. Adevărat scria Nichita: "...Atunci când trec strada și calc cu talpa mea pe lucruri, în lumea simultană, cealaltă, ca și Iisus mă plimb pe ape".
(Certarea lui Euclid, vol. Laus Ptolemaei, 1968)

15. De ce altminteri, Pituț, prietenul, zicea: Te duceai la Nichita cum se duc credincioșii la biserică,
(Gh. Pituț, în Album, 1984, p. 242)

16. iar Chiriță spune că poezia lui Nichita "în genunchi ar trebui s-o citim și s-o ascultăm". Ca o rugăciune.
(Constantin Chiriță, în Album, 1984, p. 225)

 

Dorin Stef