Dorin Ștef

 

EVANGHELIA DUPĂ NICHITA

Microsoft Romania
 




V. ÎNVĂȚĂTORUL

1. Spre sfârșitul vieții, a devenit Învățător. De la Aurelian citire: "Nichita, în ultima vreme, se numea singur și încerca să formeze cât mai mulți poeți. A fost un mare pedagog de poezie".
(Aurelian Titu Dumi­trescu, Al­bum, 1984, p. 234)

2. Însă tot în acest timp, mulți îl iscodeau. Unii îi puneau la îndoială talentul, pizmuindu-l pentru harul cu care a fost bine­cuvântat.

3. Alții îi cercetau înțelepciunea pentru a se hrăni cu aceasta. Și mai erau alții, fariseii, care îl ispiteau, crezând că se va poticni și îl vor pierde.

4. Dar răspunsurile lui aveau o tărie care îi înspăimânta pe cei care îl iscodeau. Și toți se întrebau de unde vine aceasta, fără să se găsească un răspuns pe măsură.

5. Odată, pe când plutea o floare de tei înlăuntrul unei gândiri abstracte, iar deșertul se umplea de lei și de plante,

6. un bărbat din mulțime l-a întrebat: "Cine este Dumnezeul tău, Nichita?".

7. Hristea a răspuns: "Nici eu nu știu bine. Știu doar că el începe cu sine și se sfârșește cu sine. Mai știu că nu-l vestește nici o aură și nu-l urmează nici o coadă de cometă.

8. Din el nu străbate în afară nimic. De aceea nu are chip și nici formă. De văzut nu se vede".
(Elegia întâia, 11 Elegii, 1966)

9. Altcineva s-a ri­dicat și a întrebat: "Omul este plămădit de Dumnezeu din lut?"

10. Plimbându-se printre oameni, Hristea îi privea printr-o prismă de culoare albastră: "Henry Coandă a spus că omul este un accident hidraulic. Eu vin și zic: omul este un accident al luminii".
(Timpul ca lumină, Respirări, 1982)

11. "Dar lumina?". "Lumina?", a spus Nichita. "Întunecați întunericul și veți găsi porțile luminii".
(Soclul pentru punct, Respirări, 1982)

12. Un gladiator l-a cercetat: "Există un singur Dumnezeu sau nu?"

13. Nichita l-a apostrofat: "Ai grijă, luptătorule, nu-ți pierde ochiul, pentru că vor aduce și-ți vor așeza în orbită un zeu".
(Elegia a doua, getica, vol. 11 Elegii, 1966)

14. Mulțimea se minuna de răspunsurile Învățătorului și se făcea noapte și-apoi zi și nimeni nu cuteza să plece.

15. "De unde vine înțelepciunea?", a întrebat o adolescentă.

16. Așezându-se pe un butuc de lemn, Nichita a zis: "A fi înțelept înseamnă a stabili o ordine în mijlocul absurdului".
(Temporara suprimare a absurdului, în Respirări, 1982)

17. "Spune-ne, Învățătorule, tu cine ești? Ești Mesia?", îl rugau discipolii săi.

18. "Prin faptul că sunt, lumea este", a spus dintr-o răsuflare Nichita. Cuvintele sale au agitat mulțimea. Dar el a continuat:

19. "Prin faptul că văd, lumea se lasă văzută. Prin faptul că simt, lumea se lasă simțită."
(Înavuțirea lucrurilor, în Respirări, 1982)

20. Un bătrân din apropierea lui l-a tras de pulovăr: "Și ce ai inventat?"

21. "Știința pe care eu am inventat-o este atât de subtilă, încât uneori se confundă cu firescul. Ea se numește hemografie, adică scrierea cu tine însuți.

22. Această scriere încearcă să oprească în loc ceea ce nu poate fi oprit niciodată în loc; starea fericirii adică. Speranța secretă a celui care există, adică.

23. Pricina secretă de a exista a celui care există, adică".
(Hemografia,  Respirări, 1982, p. 66)

24. "Tu, care le știi pe toate, spune-ne cum e dincolo de moarte?", a întrebat un bărbat sorbind dintr-o cupă cu vin.

25. "Am să vă spun ce cred. Luminiscența putregaiului dintr-o pădure, copil fiind, m-a pus pe gânduri. Starea lui de vis mi-a dat un sentiment ciudat.

26. Mai târziu mi-am imaginat lumina ca fiind starea de dinainte de naștere și starea de după moarte".
(Timpul ca lumină, Respirări, 1982)

27. Deși se bea vârtos, butoaiele de vin parcă nu se goleau. Cineva a întrebat: "Trebuiesc crezute visele?"

28. "Nu", a răspuns Nichita. "Visele nu trebuiesc crezute. Ele trebuiesc, ca și vinurile bune, degustate, niciodată cu un alt gând în cap, decât acela al soiului de viță de vie din care au fost trase".
(Despre limbajul artistic, în Respirări, 1982)

29. "Și-atunci cum putem cunoaște viitorul?", l-a întrebat un tânăr.

30. "Nu știu voi cum îl veți cunoaște", a zis Nichita. "Mie viitorul mi se înfățișează sub forma unei vorbiri pronunțate de niște guri cu mult mai perfecte decât ale noastre".
(Omul-fantă, 11 Elegii, 1966)

31. Un preot s-a ridicat în picioare și a zis: "Dacă e așa, vin și întreb: putem cunoaște și noi, oamenii, prezentul, trecutul și viitorul? Deci totul? Deci Adevărul?"

32. Abia în acel moment mulțimea băgă de seamă că Învățătorul ezită. Și nu știa de ce.

33. După un minut de tăcere, Nichita a zis: "Unul dintre vechile mituri ale gânditorilor este acela de a descoperi adevărul într-o singură cifră.

34. Vă amintesc mitul foarte frumos și foarte vechi, mitul literei Aleph, care reprezintă nu numai făptura omului, dar, totodată, reprezintă punctul din Univers în care, dacă ești plasat, realizezi tot Universul în mod global".
(Realul social și realul estetic, Respirări, 1982, p. 115)

35. Spunând toate acestea, Hristea s-a ridicat și a ieșit din pustie împreună cu discipolii săi.

36. Pe când a rămas singur, s-a întrebat: "Doamne, ce fel de pâine voi mai fi fiind și eu, și pentru cine?"
(Somnul și trezia)

 

Dorin Stef