Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 




21.

la ce bun cuvîntul cînd e chiar viu ca un vierme tîrîndu-se orb pe pielea amintirilor. îmi spui să tac pentru că nu vroiai să redeschizi o rană. de ce e vorba numai de răni și nu de, cum să spun, un... tramvai. evident trimitere literară la dorință. sau o cafenea. tot acolo ajung. la amintiri, la acel yoyo unde nu scriem decît eufemisme. nu scriu despre oameni în viață ca să nu îi supăr. e foarte greu de explicat că scrierea nu este o simplă parcurgere a unor fapte și că estetic vorbind povestea în sine e irelevantă. scrierea nu este adevăr cum nu e raport. stare lingvistică pură. e mult mai important cum decît ce, așa cum îți vine să-ți duci mîna-ntre coapse citindu-mi poeziile de dragoste pentru că vorbele te cuprind, iar nu eu cel de zi cu zi trîntit pe canapeaua din sufragerie privind zile-ntregi televizorul ca un insensibil morman de carne. adevărul persuasiv din chemările înșiruitoare de buze pe coapsele tale interioare e cît se poate de real. eu cu urletele la telefon cu infrigurarea din mersul pe stradă și nesimțirea unui trup lăsat în paragină sunt doar o metaforă a morții care va să vie. scrie-mi și cuprinde-mă.

 

Dan Iancu