Alina Andrei


A plecat


Microsoft Romania
 


Vă voi spune de ce și-a luat câmpii și-a plecat. Imediat. Întâi să-mi fac o cafea. Una amară, pe care o voi turna din ibric într-o cană, una verde, ciobită la toartă. Nu știu când s-a crăpat, dar asta nu cred că vă interesează, nu? În locul vostru nu mi-ar păsa. Adică dacă unul dintre voi mi-ar spune că i s-a întâmplat ceva rău cănii de băut cafea dimineața, una pe care s-o n-o cunosc, nici că mi-ar păsa. Cum s-ar spune nu m-ar durea nici în cot. La o adică, de ce să mă intereseze cana altuia? Gata, sting focul. Imediat voi povesti ce s-a întâmplat cu adevărat. Nu și-a luat nici hainele din dulap, a ieșit pe ușă fără nimic în mâini. Nu s-a mai întors. Da.  De fapt nu cred că mai vrea să revină, altfel ar fi spus ceva, nu? Nu credeți? O vecină i-a zis alteia, acum o săptămână, că nu e bine să uzi plantele la miezul zilei, să nu facă fierbințeală la rădăcini, dar nu mă iau după gura ei, torn un pic, să se mai înmoaie pământul din ghiveci. E o mușcată curgătoare, se vede, nu? Acum are frunzele un pic uscate. La florăria din colț am văzut una cu flori mari cât pumnul meu. Și-un ficus, așa cum are șefa în birou. L-a primit de la secretară ori de la femeia care dă cu aspiratorul dimineața. Amândouă par cumsecade. Cel puțin așa lasă impresia, n-ai de unde să știi dacă într-o zi nu-ți vor strica bărbatul. Nu-mi plac ficușii. M-am luat cu vorba și n-am spus ceea ce era mai important. Dar de ce stați în picioare? Luați loc, aici pe canapea. E a lui. El a cumpărat-o. I-am spus că nu-mi place modelul, asta de la început, și tot a luat-o, ca să vedeți ce fel de om e. Ar fi trebuit să alegem una care să se asorteze cu draperia. Ieri, când a ieșit pe ușă, am stat aici în colț și n-am zis nimic. Am tăcut. Dacă n-a avut chef de vorbă nu l-am întrebat nimic, doar m-am uitat. Îmi era mai mult să nu-i lipsească nasturi la costum. Nu s-ar fi cuvenit. Dacă l-ar fi văzut boțit pe stradă, oamenii ar fi spus că nu-l îngrijesc cum trebuie. De felul lui nu poartă costum, o singură dată s-a mai îmbrăcat cu el. Ba nu, de fapt două ori. Acum opt ani, la un botez, și la cununia unui văr, asta a fost acum patru ani, în august. Am uitat cum îl cheamă. Ciudat. Chiar ieri a fost aici, nu știu cine l-a chemat. De fapt au plecat împreună. Îmi era că n-o să-l mai încapă pantalonii, c-o să-i crape la cusături, a pus ceva pe el în ultima vreme. Bere și cartofi prăjiți. Cămașa i-a călcat-o vecina de la 2. Eu n-am vrut, ce, eram nebună? Dacă tot avea chef să plece, ar fi trebuit să-și vadă singur de haine. Maică-sa plângea în dormitor; a venit la noi acum patru zile, azi dimineață a plecat la ea în sat. Toate rudele de la țară au fost aici, mă mir cum de-au încăput. Acum e bine, nu mai e nimeni. E liniște. Am aerisit. Nu se mai simte mirosul de lumânare. De asta e curent, pentru că am lăsat toate geamurile deschise, și cele de la baie și din bucătărie. Ca să pot respira. Vă deranjează curentul, vă e frig? Mie nu. E bine. Mă simt foarte bine. N-am nimic, ce să am. A plecat. A plecat, ce să-i fac, nu pot să-l țin cu forța. Popa m-a certat că n-am vrut să-l conduc, dar i-am zis verde în față să-și vadă de ale lui, că eu am de șters praful, de aranjat prin casă. Și de ce să-l petrec pe drum dacă tot nu mai avea chef să se întoarcă acasă? El a vrut să plece de capul lui, să mă părăsească. N-am țipat și n-am plâns ca altele, nu sunt genul acela de muiere isterică. Mai pun de cafea. Vreți? Imediat mă întorc.

 

Alina Andrei