Dorin Ștef

 

EVANGHELIA DUPĂ NICHITA

Microsoft Romania
 




I. LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL

1. În zilele re­gelui Carol al II-lea, pe vremea când le­gi­o­na­rii îl asasinau pe Duca în ga­ra din Si­naia, s-a năs­cut la Plo­iești, printre son­de de pe­trol și ra­finării, cel numit în acte Stă­nes­cu Ni­chita Hristea.
2. Mai târziu, după ce a învățat să vorbeas­că, Nichita a zis: "Din mo­ment ce m-am năs­cut, me­­­­sajul meu este să în­cu­­rajez viața, și, din mo­ment ce m-am născut om, lucrarea mea este să în­curajez uma­nis­mul."
(Antimetafi­zica, 1985, p. 183)
3. Aurelian l-a între­bat: "Ți-a fost vreodată ru­și­ne că te-ai născut în ma­­hala?"
4. "Cum să-mi fie ru­și­ne? Ce, lui Iisus i-a fost rușine că s-a născut într-o iesle? Iar lui Ro­mu­lus și Remus că au fost puși într-un coș pe apă și că i-a a­lăp­tat o lupoai­că?", a întrebat la rândul său Nichita.
(Antimetafiziaca, 1985, p. 142)
5. Pe el l-a alăptat o ru­soai­că. Dar a purtat nu­mele ta­tălui.
6. În copilărie a fost fru­mos ca un înger cu pă­rul bălai. Și a rămas un în­ger toată viața.
7. Adevărat a spus Nichi­ta: "Îngerul se uită po­somorât la mine: Eu aș fi vrut să fac din tine un om, iar nu un înger. De ce mă dezamăgești?"
(Respirări, 1982, p. 67)
8. Grigorescu, prie­te­­nul său din co­pilărie, măr­­turisea: "Ni­­chita a fost mai întâi înger. Cu el în­suși vorbește în poe­zie, cu el, co­pilul, atunci când se adre­sează <îngerului>, acel înger în stare să-i tra­­ducă totul - iarba, frun­za, stelele, până și gândul pie­trelor".
(Ioan Grigorescu, Album, 1984, p. 27)
9. N-a fost un Hris­tos sau un trimis al lui Dum­­nezeu, un Mesia sau un Pro­­fet, ori un fă­uritor de religii. Dis­cipolii săi măr­­­­turiseau: "Se con­si­de­ra tri­misul lui Eminescu, sluga lui în­tru slujirea lim­bii române".
(Ion Horea, în Album, 1984, p. 236)
10. Se căsătorește, di­vor­țează, se căsătoreș­te din nou, pâ­nă la com­pleta golire a cere­mo­nia­lului de sem­nificația de con­­tract.
11. Se mută din ca­să în casă, găz­duit de di­feriți prieteni, și nu între­prinde nimic ca să obțină o locuință proprie. Dis­cu­tă și bea nopți întregi, pentru a o lua dimineața de la ca­păt.
12. Călătorește în străi­nătate și își face prie­teni pre­tu­tin­deni.
13. Este contestat, glo­­rifi­cat, iar la un mo­ment dat gloria lui ajunge atât de mare, încât con­tes­tațiile - câte mai apar - nu reușesc decât să i-o spo­rească.
14. Toate eveni­men­­tele, inclusiv cele inti­me, poetul le tră­iește la o scenă des­chisă. Mă­­nâncă și bea în văzul tutu­ror, iu­bește în văzul tuturor, im­­provizează versuri în vă­zul tu­turor.
(Alex. Ștefănescu, 1986, p. 28)
15. Căci, înainte de toate, pentru Ni­chita, cu­vin­­tele erau ca un fel de umbră de aur în conștiință, pe care o arunca struc­tu­ra materiei.
(Despre limbajul artistic, în Res­pirări, 1982)
16. Destul de de­vreme a descoperit cu ui­mire că există o civilizație a cu­vintelor, așa cum e­xis­tă o civilizație a ma­te­riei orga­nizată în cristale.
17. A devenit, în timp, cel mai aprig cerce­tător al acestei civilizații. În ca­ietele sale stă scris:
18. "Ca și animalele, cu­­vintele se înmulțesc, au familia lor, se orga­ni­zea­ză în grupuri, pornesc la vâ­nătoare, hăituiesc sau sunt hăituite.
19. Sau aidoma plan­­telor, înfloresc din timp în timp, cresc în anu­mite zone geografice, fac fructe, se scu­tură, însă­mân­­țează cel mai fertil pământ al lumii, creierul u­man".
(Despre limbajul artistic, în Res­pirări, 1982)
20. Aflând că la în­ceput a fost Cu­vântul, Ni­chita a făcut un ex­pe­ri­ment. A apucat acel Cu­vânt cu amândouă mâi­ni­le și l-a îndoit ca o coar­dă de lu­mină.
21. Apoi a scris în ca­ie­tele sale: "Pri­ma literă a ori­că­rui cuvânt se află în trecut. Ultima literă - de  asemeni. Nu­mai trupul cuvântului e în pre­zent".
(Împotriva cuvintelor, vol. Laus Pto­le­maei, 1968)
22. Din acel mo­ment, el însuși s-a tran­s­format în cu­vânt, pă­ră­sind reg­nul în care s-a născut, devenind Dum­nezeul cu­vintelor.

 

Dorin Stef