Dorin Ștef

 

EVANGHELIA DUPĂ NICHITA

Microsoft Romania
 




II. O FÂNTÂNĂ DE IUBIRE

1. Discipolul său fa­vorit, Aurelian, po­ves­teș­te: "Nu am văzut vreo­dată o casă mai pli­nă de străini care cer, cum este casa lui Nichita.
2. Și nu am văzut vreo­­dată un om care să aibă atât de puțin și să îm­partă atât de mult.
3. Nu am văzut de­cât pu­țini care să iubeas­că oa­me­nii atât de mult cum îi iu­bește el și care să-și ajute con­­frații atât de mult cum îi ajută el".
(Aurelian Titu Du­mi­tres­cu, An­time­ta­fi­zica, 1985, p. 231)
4. Nichita a res­pec­tat cu sfințenie porunca : Iubește-ți a­­proa­pele ca pe tine însuți! El n-a venit să strice Le­gea, ci s-o în­tărească.
5. De la Băieșu ci­tire: "El era un om atât de generos în­cât se sim­țea în stare să strân­gă în brațe toți oamenii pă­mân­tului. Îi iubea pe toți.
6. Cel mai mare poet ro­mân din ultima ju­mătate de se­col avea o ca­litate extra­or­di­nar de ra­ră: își iubea con­frații. Îi iubea pe prozatori, pe cri­­­tici, pe dramaturgi și - lucru sur­prin­­zător - îi iu­bea pe poeți".
(Ion Băieșu, Prea curând, în Album, 1984, p. 222)
7. Uneori, prietenii îl is­co­deau: "De unde a­tâta iubire, Nichita?". Iar el răs­pundea: "Ce să fac, bre? Leoaică tâ­nă­ră, iu­birea mi-a sărit în față".
(Leoaică tânără iubirea, vol. O vi­zi­u­ne a sentimentelor, 1964)
8. Se spune că revărsa din El atâta lu­mi­nă și atâta bu­curie, atâta mag­netică spe­ran­ță, în­cât, rând pe rând - chiar și cei ce nu-l iubeau în­dea­proa­pe - se întor­ceau de la El mai bogați, mai încre­ză­tori, dar, îna­inte de toate, mai înțe­lepți".
(Constantin Crișan, în Album, 1984, p. 227)
9. "În țara asta e loc pen­tru toți poeții!" se mira Ni­chita de gelozia și răutatea unuia sau altuia dintre cei pe care îi con­sidera mai departe bu­nii săi prieteni,
10. întinzându-le și ce­lă­lalt obraz, și despre ni­meni nu ar fi spus . Pe toți i-a iertat."
(Ion Coja, în Album, 1984, p. 226)
11. Ioana a zis: "Cred cu încă­pă­țânare că a fost unul din­tre ace­le no­bile ființe care nu a făcut vreodată rău cuiva. Și avea generozitatea în­vin­gă­to­rului".
(Ioana Diaconescu, Zo­dia de foc, în Album, p. 318)
12. Nu puțini au bă­gat de seamă că a fost prea dar­nic cu neputin­cioșii. "Și mă în­treb: oare a făcut bine? Ni­cio­dată nu l-au dat banii afară din casă, dar el nu venea șla edi­turăț să se târgu­iască.
13. Îi repugnau a­se­­me­nea lucruri și nu în­tâmplător a părăsit a­ceas­tă lu­me atât de să­rac mate­rialicește".
(Gh. Constantinescu, în Album, 1984, p. 258)
14. În înțelepciunea lui, a­vea puterea să zâm­bească în fața durerii și să se întris­te­ze în fața bucuriilor, știindu-le tre­cătoare.
(Nicolae Dragoș, în Album, 1984, p. 320)
15. Pe toți i-a im­pre­­sio­nat zâmbetul lui fer­­me­cător. U­neori aces­ta expri­ma stân­jenirea omului delicat că­ruia-i re­pugnau bruscările, al­teori zâm­­be­tul omului supe­rior care știe că prietenie cu de-a sila nu se poate.
16. Dar zâmbetul lui mai însemna și de­tașare. O su­per­bă deta­șare a omu­lui care se cu­noaște, care-și cu­noaște for­­­țele, forțe ce trebuie închi­nate artei, gândului care doare și cu­vântului adresat oa­me­ni­lor.
(Eugenia Tudor Anton, în Album, 1984, p. 248)
17. Cei apropiați măr­tu­ri­seau că "el nu a­vea toate ace­le griji do­mestice și mes­chine ca noi toți ceilalți".
(Marin Mincu, Album, 1984, p. 239)
18. E scris: "Nichita n-a fost un sim­plu poet, n-a fost un simplu om".
(Nicoale Dragoș, Album, 1984, p. 320)

 

Dorin Stef