Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 




24.

mă bîntui ca să spun așa. deși sunt foarte furios pe tine, și rar mă ține indîrjirea mai multe luni, te caut. îți miros urmele veștede ca să-ți dau răspunsul ce trebuia dat atunci. am preferat să tac, nu știu de ce și nefolositor de-a dreptul. îmi dau seama că teoriile mele despre scris nu te vor mai interesa și misivele îmi vor umple sertarele minții cu nerușinarea reproșurilor. dacă aș lua ceea ce spui despre cum scriu (numai tu ai dreptul să faci literatură) atunci cînd lucrurile au legătură doar cu pretextul asemănării nevoite (oare?) cu tine mă tot întreb de ce nu se satură lumea de autobiografii bovarian recunoscute. tu nu cred că ai făcut vreodată literatură. din păcate în vremurile noastre a scrie corect și cult e rar, și o scriitură îngrijită este privită ca un soi de artă cuminte plină de ceea ce numim "veleități literare", adică un soi de monstru simpatic suficient de "ciudat" pentru a trezi snoaba referință critică. nu numai că nu e literatură, nu numai că e doar impresionism feliat dimineața la prînz și seara, nu numai că autorul obiectului nici nu are de gînd să revendice vreun drept, dar percepția de literatură e întinsă peste lucruri diverse fără savoare sau îndrituire. tu te superi cînd îți interpretez rîndurile agățîndu-le de evenimente imediate. eu mă supăr cînd tu faci același lucru. evident că uneori îți scriu direct. poezii. sau sublimat de poezie. tot poezie va ajunge. te uit pe tine. mă va lăsa rece umbra labiilor tale pe coapsă. îmi rămîn cuvintele și dincolo de ele eu cel care n-are nevoie de tine sau de apropierea ta. sunt oameni care fac literatură pentru că așa trăiesc. au o necesitate, poți să-i spui meteahnă. alții învață să scrie. cunosc astfel de oameni cu premii literare, dar care n-au nici în clin nici în minecă cu (cacofonie) arta. aici e diferența dintre artă și meșteșug. între dependența de a pune în forme și însușirea lor. îmi vei reproșa, deși bănui că nu-mi vei mai vedea vreodată rîndurile, că ar trebui să spun "cred că...", "îmi pare că"... nimic mai fals. sunt sigur că așa e,. sunt sigur că te voi vedea doar în spatele pleoapelor. mi-e dor de sărutul tău fugar și de țîța-ți prinsă pe întuneric la colț de stradă. parcă eram de furat.

 

Dan Iancu