Unicul trup
Mi se lipesc
porii de suflet,
șerpești,
uzi și reci.
Și mi se face scârbă
de carnea mea
și de cleiul
ce-l lasă-n urmă
ori de câte ori pașii mei
se târăsc pe asfalt
și de lume -
- gând pieziș
înfipt în creier,
ca un număr de Holocaust
tatuat pe vena
mâinii supuse...
Dar altfel cu ce să mă biciui,
zgârii, urlu, plâng, râd,
țip, mănânc, respir, vorbesc,
(re)scriu literal?
