Alina Andrei


Roman despre creioane


Microsoft Romania
 


În 1539 (an care nu-mi spune prea multe, fiind atât de îndepărtat de mine), doi brașoveni au pus pe picioare o moară de hârtie. Bănui că pur și simplu măcinau copacii ce intrau pe o ușă, amestecându-le rumegușul într-o pastă pe care-o subțiau și uscau, o presau și-o lungeau de capete, până devenea hârtie de tipărit ceasloave. Dar foarte bine aș putea să mă înșel. În acele vremuri mai ajungeau din înțelept în înțelept pergamente meșterite din piele de miel, oaie, lup, vițel și antilopă, pe care semne mari, frumos caligrafiate, istoriseau grav întâmplări despre oameni care trăiseră și muriseră în timpuri despre care putem zice, fără să cădem în greșeală, că sunt apuse. Un enuc al împăratului chinez Hedi inventase, cu mult, mult înainte, hârtia din scoarță de copac.Mă întreb dacă omuleții galbeni cu ochi alungiți jupuiau arborii de vii, de-i lăsau să putrezească goi, stând drepți cu rădăcinile în pământ și capul către soare.

Întâiul creion de grafit a fost cioplit în Anglia secolului XVI, iar două sute de ani mai târziu, un chimist francez a fabricat primele creioane din lemn de cedru, cu mină din grafit și argint. Conté, căci așa-l chema pe dânsul, a obținut brevetul necesar, iar în 1795 a fondat propria sa fabrică, în Paris, strada Renard nr. 46. Despre creioanele din lemn de cedru se poate scrie un roman întins de-a lungul și de-a latul a numeroase decenii, așa cred azi, apăsând tastele de plastic ale calculatorului, țac, țac, țac, lipsindu-mi asprimea bețigașului subțire, alunecos, și urmele negre pe foile de dictando. Un capitol lung ar trebui să cuprindă vorbe despre o mână ce pe hârtie lasă semne întunecate, ovale, ascuțite, puncte și semne de întrebare. Personajul principal - Creionul din cedru dintre degetele mâinii - va scoate din el mărturisiri despre frunze, ploaie, vânt și ninsoare, anotimpuri, despre omizi și gângănii, păsări mărunte, cuiburi și jivine, râme, soare, despre scoarța aspră, scrijelită, scorburi, sevă, picuri grei, fulgere și tunete; apăsat va povesti despre topoarele ce-au prăbușit copacul, despre praf, țărână, despre fabrică, muncitori, ateliere, despre miezul din el și mai ales despre mâna care-l ține între degete și palmă, plimbându-l de la stânga la dreapta, de sus în jos, pe hârtie. Prin propria voință, Creionul din romanul despre creion, va spune tot ce trebuie și nu trebuie despre mâna din capitole, mână ce-l și lasă, de altfel, din afara cărții, să istorisească pe foile de pe masă. Masă din stejar - iar pornind de aici, începe o altă poveste.

 

Alina Andrei