Dorin Ștef

 

EVANGHELIA DUPĂ NICHITA

Microsoft Romania
 




VII. RIDICAREA LA CER

1. După ce a vizitat Heracleea Lyncestis, curtea de demult a regelui Filip al II-lea, a ajuns la Stip, Astibo cel antic, în Makedonia.
2. Titus, martor al acelei călătorii, spune: "A doua zi Poetul m-a rugat să-l însoțesc în cetate, la o plimbare fără scop. Sau, dacă îmi amintesc bine, exista unul: spera să găsească în drum o farmacie de unde să poată lua un leac împotriva durerilor ce-l încercau.
3. Oamenii se uitau la el cu interes, poate că unii îl văzuseră în ajun (.), alții intuiau că în fața lor se află un om deosebit.
4. Nichita m-a întrebat: , , am răspuns eu. , s-a mirat el. , a mai adăugat.
5. Apoi, uitând de lumea care trecea de o parte și de alta, a îngenuncheat în fața muntelui din fața cetății spunând acele vorbe pe care nu le-am uitat și nu le voi uita niciodată: <Doamne, de ce ne lași atât de puțin în această Irealitate?>".
(Titus Vâjeu, Adolescent pe viață, în Album, 1984, p. 356)
6. Altă dată a implorat: "Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp".
(Viața mea se iluminează, vol. O viziune a sentimentelor, 1964)
*
7. Se întorsese de la nunta din Drobeta. Peste plămânii lui s-au așezat bolovani. A băut un ceai, dar bolovanii nu s-au dizolvat.
8. A șoptit: "În curând voi fi îngăduit de prieteni, de dușmani și voi schimba planeta".
(Mă asemui cu un copac, vol. Obiecte cosmice - Alfa, 1967)
9. Speriați, cei din preajma sa au chemat Salvarea. A zâmbit și le-a spus: "Liniștiți-vă. N-am unde să mor. Moartea este populată de ființe".
(Elogiu, vol. Obiecte cosmice - Alfa, 1967)
*
10. A murit, într-un decembrie lăptos, în camera de gardă a unui spital de urgență. La ora 2.00 noaptea, în data de 13, medicul l-a întrebat: "Respirați mai bine?"
11. Nichita a silabisit: "Respir". Și sufletul său s-a ridicat la cer, iar trupul se pregătea să ia drumul țărânei din care s-a născut.
(Album, 1984, p. 406)
12. Nu trecuse mult de când, iscodit de Aurelian, Nichita mărturisea: "Amintirile mele nu au nimic asemuitor cu un cimitir. Ele sunt o Golgotă. Câteva cuie, un lemn bătut în pieziș, un adolescent acolo, două-trei femei plângând și un puști pierind din vederi îngrozit de natura lucrurilor".
(Antimetafizica, 1985, p. 340)
13. La început discipolii s-au întristat, iar apoi au refuzat să dea crezare zvonului: "A murit Nichita Stănescu.? Dar e o imposibilitate! Logică și ontologică".
(Dumitru Micu, în Album, 1984, p. 238)
14. Altul a exclamat: "Nichita, tu nu ai murit, nu mori și nu vei muri!"
(Dionisie Duma, în Album, 1984, p. 230)
15. Apoi au început să vorbească despre sacrificiul lui: "Simt și cred că Nichita Stănescu a fost produsul celui mai sublim-paradoxal capriciu pe care spiritul de creație cosmică îl săvârșește doar din când în când în rândurile speței umane.
16. Anume nutresc strania convingere că acest intangibil spirit creator, cu trufașă și imprudentă dăruire, l-a plăsmuit pe Nichita numai și numai din iubire, numai și numai pentru iubire.
17. Ce i-a fost dat lui Nichita să fie de pe urma divinului blestem genetic, iată, cred, enigma veșnică, asupra căreia cei cu adevărat fascinați de geniul său se vor apleca.
18. Nichita-omul nu mai este printre noi.
19. Avem tragica revelație a faptului că n-am fost nici pe departe la înălțimea sacrificiului din și prin iubire făcut de el pentru noi toți, cei de azi, și pentru cei ce ne vor urma de-a lungul veșniciei".
(Nicolae Ciobanu, în Album 1984, p. 224)
20. Alții au cutezat mai mult, precum Simion, care l-a numit Unul Singur, fiindcă el murise într-un accident de mașină pe Valea Prahovei, dar Hristea l-a readus la viață:
21. "Domnul Unul Singur [Nichita Stănescu] a încălcat toate legile pământești și (.) a fost (.) Poetul, Preotul, Medicul, Psihiatrul și Hristos, fiul lui Dumnezeu, care pătimește (precum spune legenda biblică) pentru aproapele său".
(Simion Pop, în Album, 1984, p. 345)
22. Când s-au împlinit 40 de zile, părintele Galeriu a oficiat o slujbă la biserica Silvestru pentru pomenirea sufletului celui care a fost Stănescu Nichita Hristea.
23. Biserica s-a umplut de versuri mirene, iar Tomozei și-a amintit că Nichita a murit nespovedit, neîmpărtășit și fără lumânare.
(Gheorghe Tomozei, Scriu Nichita, în Album, 1984, p. 409)

 

Dorin Stef