Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 




25.

încep să-mi pierd cuvintele. uneori stau și caut timp îndelungat nuanța. "îndelungat" e prost spus, dar am refuzat așteptarea. mă întreb dacă nu ar trebui să mă opresc aici. acum. în acest punct. refuzul e auto(iar mă gîndesc)liniștitor. mi-ar trebui un aparat cu care să storc mintea atunci cînd zac și mă gîndesc la de toate. ar fi mai simplu. nu aș uita obiectele și cred că, iar mă îndoiesc, o anumită acuitate de finalizare mi-a rămas. mă întrebi ce se întâmplă cu proiectele rămase de izbeliște. nimic. au rămas semințe neîncolțite ca să dau dovadă de apartenență la pașunismul autohton, fracturat au ba. sau eu știu? cert e că trăiesc momente de căutare. înainte nu era așa. totul venea repede și minunat. sau eu mă prea minunam aiurea. tai foarte mult de obicei. săptămîna trecută, cînd reciteam tata, doar fotografii, am intrat mult mai puțin în versuri. am fost mai precis în expresie? poate. poate sunt pur și simplu obosit de mers la slujbă, grija de parale și alte rutine, porcării, silnice. de uitat însă uit. parcă aș vedea cuvîntul în ceață. îi simt corpul după o perdea de plastic albicioasă și nu pot s-o deschid. parcă aș fi perkins în psicho și nu pot da la o parte perdeaua să bag cuțitul. trebuie să mă liniștesc, să aștept, să privesc... uneori e de pomană. nu-mi vin în cap nume, cuvinte precise. metafora, expresia nu e nici pe departe inefabilă. urăsc noțiunea. e un fel de a spune că orice imbecilitate ușor paradoxală e metaforă. "ce știi tu, bă!". o prostie. preciția dă putere și deschide. în rest abureală ieftină pentru fraieri. am obosit. mă gîndesc că e la fel cu tine. îmi închipui un trup pe care nu l-am văzut veci.

 

Dan Iancu