Teatru fluid
La începutul acestui an, Marinela Țepuș, directoarea Teatrului "George Ciprian", m-a invitat să montez la Buzău "Kathie și hipopotamul", de Mario Vargas Llosa. Lucrul îmi dă prilejul de a continua, practic, un studiu ale cărui faze speculative s-au concretizat în câteva încercări teoretice - în curs de publicare sau publicate deja (www.aol.ro/2006/iunie și www.regnabit.ro - anul I, nr. 1). Repetițiile se constituie ca serie de analize legate de raportul dintre existența scenică și existența cotidiană, de modul în care una glisează în cealaltă și de posibilitatea de a accepta că numărul realităților e considerabil mai mare decât 1.
Scriitorul afirmă că a vrut, inițial, să scrie o farsă. Intenția sa are ca urmări înlănțuirea loviturilor de teatru, funcționarea (cu totul specială) a quiproquourilor și posibilitatea de a face haz pe seama celor ce au o falsă părere, deosebit de bună, despre ei înșiși. La nivelul poveștii piesa se alimentează din două drame de familie; în zona ideilor, Llosa se folosește de personaje pentru a polemiza cu existențialismul și pentru a ironiza blând tinerețile consumate în trena idealurilor sociale stângiste (sau, în cel mai fericit caz, după cum sugerează fostul candidat la președinția Peru-ului, prin berării și bombe.)
Teatralitatea textului obligă însă și la o înțelegere specială a spectacolului, la o pătrundere legată de cuceriri ale științei secolului trecut: teoriile relativității și principiile nedeterminării. Condiționările timpilor sunt reciproce, spațiile se concentrează într-unul singur sau, pe neașteptate, proliferează și se diversifică - iar omul are șansa de a trăi mai multe existențe: anume, câte poate! Rolurile se lichefiază, situațiile câștigă în importanță și în farmec construindu-se și de-construindu-se concomitent. Teatrul curge. Ca și la Cehov, conflictul dintre adevăr și mistificare se atomizează, cere cititorului (sau regizorului, sau spectatorului) să includă și să sfideze atât logica realității impuse de cunoașterea discursivă cât și coaja de emoții și intuiții comercializate prin intermediul simțurilor. Pentru actori (Alexandru Jitea, Dana Rotaru, Ionuț Kivu, Andreea Vasile) piesa înseamnă un efort special; cercetarea în care s-au implicat tăgăduiește jocul bazat exclusiv pe certitudini. Strădaniile tuturor sunt răsplătite de creșterea gradelor de libertate și de întărirea convingerii că viața, fluidă fiind, e teatru.
