variațiune subiectivă pe tema unei teze filozofice,
teoria de tip mănunchi a eului
responsabil de realitatea imediată,
suflă, așa cum se cuvine,
pene în fund preeminenților din afară
cel care cască plictisit
(numit și instinct de conservare),
păzește granița spre lume și integritatea;
teritoriile fiind însă deja solid marcate,
nu a mai prea rămas nimic de împărțit,
astfel încât
el își petrece timpul
stând cu precădere pe vine
și privind șirurile roșii de vaci ale domnului
aflate pe trotuar
(de la o anumită vârstă încoace,
nu te mai vrea oricum nimeni,
și toată lumea te lasă în pace)
cel care îi găzduiește pe toți ceilalți, în schimb,
și el tot un alt eu,
nu-și vede capul de treburi,
ansamblul cere a funcționa.
și totuși,
nu chiar toată "ma vie"
e "en rose", iaca,
eul liric,
beat turtă,
taman leșină de emoție
în fața tejghelei vănzătorului de apă sfințită,
(dătătoare de putere și speranță)
iar din prietenul lui,
cel eu metafizic,
ieri praful și pulberea s-a ales
în timp ce încerca să facă lumină
în nimicul negru, propriu, interior
