Curbura moralei
Un cap de blondă de grație-arvunită;
Un gât dă triluri peste sfârcuri cârne,
Pe-a țâțelor stârnite rozetă înnegrită.
Spatele-i se rezeamă cu liniște în perne
Când, din genunchi, înalță la ceruri, o femeie
Prinsă-ntre două pulpe aprig zvâcnind în sus -
De care uneltire, iubirea nu mi-a spus -
Cur de lumină, soare, naivă epopee,
Oglindă Frumuseții, de sine să se mire.
Cur de femeie, triumf asupra-a ceea ce-i curul bărbătesc,
Cât ar fi el de tânăr și chiar copilăresc,
O, cur al curilor! Ești templu, ești dumnezeire.