Violeta Zamfirescu (1920-2006)


Microsoft Romania
 


            Uniunea Scriitorilor din România și Asociația Scriitorilor din București anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a distinsei scriitoare Violeta Zamfirescu.
            Literatura română îi datorează poetei Violeta Zamfirescu numeroase volume de poezie, articole despre poeții și poezie, toate scrieri de remarcabilă valoare. Violeta Zamfirescu s-a născut în anul 1920 la Craiova și a absolvit Facultatea de Drept la București. A debutat în anul 1951 cu poezie.
            Volumele Inima omului - 1955, Iarba dragostei - 1957, Ceasul de slavă - 1960, Liniștea vântului - 1963, Frumusețea continuă - 1964, Ziua a șasea - 1966, Duminecă - 1968, Dragoste - 1968, Versuri. Colind de primăvară - 1969, Inia-Dinia - 1971, Pedeapsă de viață lungă - 1972, Nevindecare - 1972 și altele vor rămîne în memoria cititorilor ca exemple de poezie și vor consfinți contribuția ei la literatura noastră la fel ca și piesele sale de teatru.
            Volumele de literatură pentru copii ale poetei au încîntat multe generații. Violeta Zamfirescu va rămîne în memoria confraților și a posterității sale ca o valoare literară și umană indiscutabilă. Dispariția dintre noi a Violetei Zamfirescu reprezintă pentru literatura română o dureroasă pierdere.