Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 




19.

expresia. limbajul. interfața. trecerea dintr-o parte într-alta. de fapt doar ea contează indiferent cît ar trăda. te întreb dacă ai vrea să ne vedem în general. nu, ai răspuns. nu vedeam nici zîmbetul lămuritor, nici nu bănuiam vreo ambiguitate. mult mai încolo am început să bănui că era poate "în general nu, dar în brațele tale, da". interfață parțială. sau de fapt interfața are două fețe, ceva între intenție și adaptare. eu îți scriu cum te-aș deșira, cum m-aș risipi în tine cum ar fi să fac un cer din pielea ta ușor sărată. urli de goază și dispari. rămîn luni întregi cu urmele tale pe care le-aș ascunde, dar nu vreu să le ating. privirea e tot o atingere. acum depinde ce vezi. "cum vezi" e partea dinspre tine a interfeței. atingerii. senzația e copleșitoare. nu ne intersectăm nici cînd ne sărutăm a dragoste. parcă rămîne destul loc între atomii mei și ceea ce-mi închipui eu că e finețea încordată a coapsei tale stîngi. cuvintele sunt oricum mult mai departe. infinit mai departe. mai seci. nu nu seci. ambigui. sau eu dureros de imaginativ cu niște silabe zîmbărețe. în general nu. stupid e că un om cu imaginație are un soi de paranoia a interpretărilor apocaliptice. înțelesul nu există oriunde. eu populez totul cu înțelesuri. înțelesul meu e un soi de divagație care refuză starea de contemplație. mă gîndesc. gîndul e neapărat un cuvînt. mă rog. cuvîntul poate fi și o liotă de vorbe de imagini, orice, nu neapărat dicționar. nu am denumiri pentru orice. de fapt nu am cuvinte-denumiri. dacă aș renunța la cuvinte și ți-aș scrie cu obiecte. ai primi o scrisoare cu colaje din multele cu care mă înconjor. cum te văd sau ce simte degetul meu atingîndu-ți un sfîrc. sau gustul tău după ce te strîng de șolduri. sau cum chițcăi cînd bănui că nu-mi dau seama și sunt așa de grav. sau cum mă uiți de fiecare dată cînd fug. mă omoară un soi de precizie în care încape orișice. pe undeva există o teoremă care-ți spune pe scurt că o minge de fotbal stă bine mersi într-una de ping-pong. dar precizia este un paradox. amănuntele adunate depășesc cu mult o sintagmă revelatoare. fiat lux nu este ambiguu decît dacă te gindești la cum e lumina și nu la ce e. mă îngrop în nisipul amănuntelor încercînd să cuprind înșelesuri, de fapt populîndu-mă cu ele fără să te mai respir. vreau doar să mă scufund în tine ca un cuțit. imaginea care-mi vine în minte acum e o mașină imensă cu un cilindru de fier.

 

Dan Iancu