Patrick Călinescu


Devenire

 

Microsoft Romania
 

Biologicul Arktos - ursul rațional viu - mai avea de așteptat până să iasă din hibernare. Era confortabil așezat între două stări onirice aleatorii - visul despre primăvară, care era din ce în ce mai oedipian, și visul despre iarnă, care părea din ce în ce mai oedipian - și nu s-ar fi mișcat - să se fi întors de pe o parte pe alta - pentru nimic în peșteră. Se adâncise atât de mult în propria-i hibernare și-i era atât de bine în propria-i hibernare, încât nu ar fi dat visul despre primăvară, care de puțin timp din momentul în care timpul nu mai era puțin era substanță mentală, pe visul despre iarnă, care de puțin timp din momentul în care timpul nu mai părea puțin părea substanță mentală, pe nicio altă peșteră din nicio altă peșteră. Și-i părea chiar rău că visele pe care mereu încerca să le oprească din avansare onirică fuseseră astfel înainte ca Oedip să devină oedipian.
Lumea întreagă, pentru el, era peștera de hibernat, iar peștera de hibernat, pentru el, era lumea întreagă, pe care, în niciuna dintre variante, n-o cunoștea. Dacă nu s-ar fi întrebat, dacă, vreodată, le-a cunoscut în vreuna dintre variante, răspunsul i-ar fi fost, dacă ar fi anticipat, negativ. Și se apuca să hiberneze fără nici un translatio preparator.
Nu auzise niciodată despre Oedip. Nici despre Oedip Grecul, nici despre Oedip Austriacul, nici despre Oedip Substantiviabilul, nici despre Oedip Adjectiviabilul, nici despre Oedip Poeticul, nici despre Oedip Retoricul, nici despre Oedip Filologul, nici despre Oedip Filosoful. Nu auzise niciodată despre niciunul dintre acești Oedipi. Și pentru că nu auzise vreodată vorbindu-se de vreun Oedip, nu se sinchisea că vreunul, care ar putea să existe, ar putea, cu atât mai mult cu cât ar putea acest lucru, să existe. Puțin îi păsa de lumea oedipiană populată de tot felul de specimene oedipiene, Oedipi adevărați sau falși, pe care e probabil nici s-o fi întrezărit, pe care e posibil nici n-o fi anticipat. Și, totuși, ceva-l interesa cu adevărat: niciun Oedip sau specimen oedipian să nu-i deranjeze lumea și să nu i-o infecteze cu spiritul lor inventat. Era tot ce-l preocupa, tot ce-l ținea treaz când nu hiberna, tot ce-l făcea să hiberneze când nu era treaz, tot ce visa atât în visul despre primăvară, pe care-l ura, cât și în visul despre iarnă, pe care-l iubea. Unica sa preocupare de-a fi ceea ce era - biologicul Arktos, ursul rațional viu - consta în supravegherea permanentă a lumii sale ca nu cumva să devină, prin intoxicare cu vreun Oedip, oedipiană.
Va fi împotriva oedipizării peșterii sale și nu va permite oedipizarea peșterii sale cât va fi biologicul Arktos. A jurat să nu le permită, celor din specia lui, care sunt speciali prin însuși faptul că aparțin speciei lui, să intre în peștera sa. Celor din specia posibilă a oedipienilor nu le va permite să fie specia posibilă a oedipienilor. Îi va desoedipiza înainte să se oedipizeze. Nu-i va lăsa pentru nicio peșteră să devină Oedipii speciei lor intrinsec și extrinsec neoedipiană. Va veghea ca acest lucru să nu se întâmple cât va fi biologicul Arktos - ursul rațional viu.
Hibernarea și cele două vise ale sale, Arktos și Oedip, Arktizarea oedipiană, Oedipizarea arktică - iată câteva dintre posibilele povești care s-ar putea spune numai din ce s-a spus până în acest moment. Dacă ar fi să fie spuse toate poveștile care s-ar putea spune din ce s-a spus până în acest moment, calitatea lor de povești ar trebui să fie convertită în calitatea lor de romane. Însuși faptul că s-a spus până în acest moment ce s-a spus - indiferent ce - se oedipizează. Povestea în sine a posibilelor povești care s-ar putea spune pornind de la probabilitatea ca ea pur și simplu să fie a devenit oedipiană. Este probabil ca specia posibililor oedipieni să fie probabil tot inventată. Și biologicul Arktos - ursul rațional viu - nu avea nici un dubiu că așa stau lucrurile.
Pe moment, hiberna în continuare până la sfârșitul hibernării. Visul despre primăvară, pe care-l ura, înlocuise visul despre iarnă, pe care-l iubea. Dintre toate poveștile posibile dintre ale căror titluri posibile s-au dat până în acest moment niște exemple, povestea cu adevărat posibilă, după toate probabilitățile, a continuat să fie nespusă. Povestea acestei povești, povestea poveștii, povestea despre povestea care se spune în acest moment, povestea în care toate poveștile posibile despre ea devin probabile prin faptul că povestea în care toate poveștile posibile despre ea devine probabilă. Povestea poveștilor care s-ar putea spune vreodată despre ea.
Prea complicat, totuși, pentru biologicul Arktos - ursul rațional viu - pentru a putea hiberna integral. Atâtea complicații - semn clar că Oedip în persoană este aproape de peștera lui - nu-l lăsau să hiberneze cum și cât ar fi vrut. Specia posibililor oedipi devenise chiar specia oedipilor care mișunau, conduși de însuși Oedip, la mică distanță de peștera lui. Iată, s-a gândit, povestea care s-ar putea spune atât despre ea, cât și despre ce-i voi face posibilei specii a oedipilor odată ce ies din hibernare. Va fi, sunt sigur - cred - acest lucru, povestea exterminării speciei oedipiene pe care Oedip o conduce. Și se va lăsa cu omor - să nu uit că se va lăsa cu omor, și-a notat biologicul Arktos - ursul rațional viu - spre aducere aminte. Dar povestea despre povestea omorurilor care se vor lăsa asupra speciei lui Oedip este memoratorul perfect al gândurilor sale din pauza dintre visul despre primăvară și visul despre iarnă.
Preferând totdeauna hibernările lungi, este posibil, poate și probabil, ca ursul rațional viu - biologicul Arktos - să-și fi spus exact la o zi după ce hibernarea i s-a terminat nu numai cu terminarea visului despre primăvară și venirea visului despre iarnă, ci și cu eliminarea din circuitul rațional viu - arktic - ca el - a neamului oedipian din acel moment dispărut. Și cu o zi înainte, și cu o zi înapoi, ziua în care nu a mai hibernat de o zi întreagă face obiectul și este subiectul poveștii toate despre el, biologicul Arktos - ursul rațional viu. Este exact ziua, la exact o zi diferență de ziua în care nu a mai hibernat, schimbării zilei oedipiene în ziua nonoedipiană. La sfârșitul acestei zile importante, cea dinapoia zilei în care nu va mai hiberna și cea dinaintea zilei în care nu a mai hibernat, au murit toți oedipienii pe care ar mai fi putut să-i omoare. Dându-și cinci, satisfăcut de tot ce-a realizat într-o astfel de zi, s-a încurcat între zile și nu am mai știut în care zi ziua oedicidului a avut loc și-n care zi ziua ieșirii din hibernare a avut loc, pentru că, și dacă a continuat să hiberneze până când nu va mai hiberna, hibernarea i-a fost, chiar în ziua în care astăzi s-a întâmplat, scurtă.

 

Patrick Călinescu