In memoriam
Iordan Chimet (1924 - 2006)



Microsoft Romania
 



      Uniunea Scriitorilor din România și Asociația Scriitorilor București anunță cu durere încetarea din viață a scriitorului Iordan Chimet personalitate marcantă a literaturii din România și a culturii române în general. Iordan Chimet s-a născut la 18 noiembrie 1924 la Galați. A fost un remarcabil eseist, prozator, poet, scenarist și traducător. A absolvit liceul la Galați, în 1944, Facultatea de Litere și Filosofie, în 1948, și Facultatea de Drept a Universității din București, în 1957. Printre operele sale se numără cărți pentru copii: Lamento pentru peștișorul Baltazar, 1968, Cîte-o gîză, cîte-o floare, cîte-un fluture mai mare, 1970, Eroi, fantome, șoricei, 1970 precum și capodopera sa Închide ochii și vei vedea Orașul, 1970, ediție definitivă, 1979. A publicat volume de eseuri și antologii.

În perioada comunistă, Iordan Chimet a înfaptuit cu adevarat acte de disidență, atît în scris, cît și prin gesturi concrete de mare curaj.

Dupa 1989, Iordan Chimet a considerat ca prioritară  educația democratică a românilor, reînnodarea istoriei noastre europene. A ințiat la editura "Dacia" colecția "Ieșirea din labirint", în care a publicat un dicționar în patru volume al identității românesti, Dreptul la memorie (1992-1993), antologia Momentul adevarului (1996).  În 2004 i-a apărut volumul de eseuri Cele două Europe, cele două Românii, în care a pus în opoziție democrația cu sistemul totalitar.

Prin dispariția  lui Iordan Chimet, literatura noastră se confruntă astăzi cu o ireparabilă pierdere.