Mugur Grosu


Explicit Lyrics

(3)

 

Microsoft Romania
 

How to tip a Hairstylist

el e singurul animal
care merge la hairstylist
care merge când stă
care stă pe gânduri
care cade pe ele
gândurile merg cu viteză iar singurul animal cade
pe ele

gândul dragoste trece ca TGV-ul și eu cad pe el
ca o bombă de terorist
sunt teroristul cu bomba de sub centură
care-aruncă în aer cuvântul dragoste
și ea rămâne așa, nerostită
secretă
și voi căutați în cel mai mic gest
în cea mai micuță gară
în sticlirea de ochi sau cuțit
asta v-am făcut
altfel
singurul animal care-apasă trăgaciul
ar fi crezut că e singurul care poate iubi
asta v-am făcut
altfel
singurul care fierbe mâncarea cu fierbătorul
ar fi ajuns să iubească cu iubitorul
asta v-am făcut
altfel
singurul care-și hrănește hrana
care-o numește Joița
sau Ghiță
ar fi ajuns să-și mănânce mireasa și mirele
tu când te-nsori cu vaca?
ce inel ți-a luat porcul?

își căuta gazdă sufletul
hai la om, că-i mai ieftin

vulpea mânca găina iar sufletul
sărea din găină în ea
de-aia, de la o vârstă,
avea sufletul greu
de-aia, de la o vârstă,
ea venea la cuibar ca acasă
la surate trăgea
o lătrau câinii iar oamenii:
șo pe ea!
nu s-au prins

de-aia sufletul tău de porc de crăciun
vede sufletul meu de labă de urs și guiță
știi că am să te-nfulec oricum iar porcul
din sufletul tău vrea să sară în mine

altfel
singurul animal care face shopping
și-ar putea cumpăra propriul
suflet
la hipermarket, pe raft nici măcar
nu l-ar recunoaște
cât? scump, mami, scump
era mai ieftin
dincolo
și-apoi ce să scoatem din coș
nu renunț
la șampanie nu renunț
dă-l încolo de suflet
astfel
singurul care și-ar cumpăra propriul suflet
în rate
și pe bonuri de masă
care-ar primi pentru asta credit, oh,
doar cu buletinul
ar afla că de mâine, oh, chiar de mâine
nimeni nu va putea să mai iasă din casă
va fi absolut interzis să mai iasă din casă
fără suflet la el
amenzile ar fi fantastice, poliția
va juca foarte dur:
sufletul la control!
coastele sus!!
umflați-l!

Când se stinge lumina
copilul țipă
copilul învelit cu tavan și cu ziduri
îi încălzim plapuma cu steluțe fosforescente
lipim pe tavanul ei steluțe fosforescente
și mama cu țâțele fosforescente stăvilește țipătul
și două căi lactee fosforescente curg o vreme-mpreună
peste somnul copilului apoi
una o ia la stânga și alta spre dreapta
copilul aleargă la mijloc
și se lungește și crește desface brațele
și aleargă la mijloc
și brațele lui se lungesc
către stele
le prinde
și le mănâncă
le prinde
ca pe niște fructe
le prinde
și nu se satură
singurul animal care poate stinge lumina
o stinge
și imediat pleacă în căutarea ei
trimite rachete
racheta lui e o gură
și raza un lapte de stea

 

Mugur Grosu