Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 




11.

am visat că dormeam în uterul ochilor tăi. se făcea în albastru un soi de bine și mă trezeam bucuros de atîta somn. era o camera mică-ntr-un oraș de la mare. era văruită-n alb cu cercevele sinilii și doar saltea pe azuriul podelei. printre cearșafurile nenumărabile se zăreau petece din tine ca-ntr-o geografie care trebuia descoperită fiece dimineață. erau atît de multe globuri, mari și mici...

vezi tu, în iubire visele și scrierile sunt cuprinse de alb. rareori se întîmplă ca tonurile întunecabile sa fie în roluri principale. nu te agața de cantitate, în fond și la urma urmei pereții au o suprafață mai mare. importantă e dominanta. de ce ai scrie despre o iubire, cind iubesti să ne înțelegem, altfel decit despre fericire. acum depinde de tușă. rozul multhulit e la fel ca toate celelalte culori și doar o supralicitare chicioasă dă vomismente esteților prea riguroși. la fel ca gramada de adjective sub care crește mirosul de mucegai al pretendențiilor la talent. nu cuvîntul iscă reacția adversă, ci contextul expus precum niște chiloți puși la uscat altădată albi. ori contextul este ceva subtil unde proporțiile sunt măsura geniului. "La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă" e ceva perfect. metafora e în ordine. tot ordinea dă ritmul, iar acesta induce măreția. nimic mai simplu și totuși...


Dan Iancu