Cătălin Gavriliu

Ențu
(IX, 1)

Microsoft Romania
 


1.

Monologul din seara morții lui Șchiou era calat pe-o experiență de-a regizorului, povestită la ultima repetiție, despre tertipurile agenților comerciali care-ți bat la ușă cu sarsanaua plină de ciurucuri.

Vă plac păpușile gonflabile? Să vă povestesc ce-am pățit eu aseară cu una din astea. Mă pregăteam de culcare, cînd țîrr, soneria. "Cine să fie la ora asta?", și văd pe vizor o necunoscută, care avea pe umeri o geantă uriașă. I-am deschis, dar am ținut-o în tocul ușii, de frică să nu-mi fure de prin casă, fiindcă eu nu prea am încredere în agenții ăștia de publicitate. Mai întîi a pus placa știută: "Domnule, sunteți fericitul cîștigător al concursului nu-știu-care!" Și mi-a încărcat brațele cu un filtru de cafea, un aparat de gîdilat tălpile, un foarfece de grădină, un mixer și alte fleacuri din astea care scot fum de la a doua folosire. "Este ziua dumneavoastră norocoasă", a continuat ea. "Toate acestea sunt cadouri, doar că trebuie să plătiți o nimica toată, cheltuielile de transport adică".

Abureală, bineînțeles. Nu m-am lăsat prostit. La urmă, după ce și-a băgat înapoi în geantă "cadourile", cetățeanca a scos ceva ca o păpușă, pe ambalajul căreia scria "sucking and crying" - "suge și plînge", în traducere. "N-am nevoie nici de asta", i-am zis, dar tipa s-a făcut că n-aude. Mi-a lăsat produsul în brațe, și dusă a fost. Repet: n-o cunoșteam pe individă. "Ce să fac oare cu gîgîlicea asta?" Habar n-aveam cum se procedează. Niciodată n-am vrut să fiu fetiță, să mă joc cu păpușile. "Deci suge și plînge" bombăneam eu întruna. La a șaptea scărpinare după ureche, mi-am dat seama că problema e de competența unei femei, așa că am sunat-o la ușă pe vecina mea de la trei, cu care mă înțeleg eu cel mai bine. Fiindcă eu am o vorbă, de la bunicul meu: "Ioane, dacă vrei să trăiești cît cioara, nu te mira de nimica!" Doamna mi-a dat un bidon de lapte. "Mulțumesc" fac eu, și zbor pe scări în jos, la mine, fiindcă ăla micul răgea de parcă l-aș fi opărit. I-am dat lui Goguță- așa mi-a venit mie să-l botez - să sugă. "Ce să mă fac eu cu tine, dragul tatii?" mă tînguiam eu, privindu-l cum înfulecă. Măcar dacă aș fi avut cu cine să mă înțeleg. Să fi fost un pic mai mare.Și nu știu ce mi-a venit de-am început să-l trag, ușurel,  de mîini. Culmea, s-au lungit! "Doamne-ajută!", mi-am zis, și apoi l-am întins și de gît, de picioare, de cap, de toate celea, pînă cînd, dintr-un bebeluș, m-am trezit cu un flăcău de cinci ani! Adevărul e că am vrut să-l aduc măcar în clasa a noua, să-l scap de examenul de capacitate, dar a început să țipe că-l doare, așa că n-am mai întins coarda și l-am oprit în grupa pregătitoare.

V-ați mirat de cele spuse de mine azi? Nu vă văd bine. Păi cum o să mai puteți trăi cît cioara?

Și Ențu pățise ceva asemănător zilele trecute, dar nu i-a spus nimic lui Ion, de frica unei tratări mai puțin benigne a subiectului. Prea scăpase caii în spovedaniile sale de la "Rozena". Dac-o să intre odată în criză de timp și de inspirație și-l va turna cu o scrupulozitate demnă de-o cauză mai bună? Știa că Ion era asaltat cu tot felul de întîmplări și că e ridicol să vezi în el un depozitar de secrete.

Asistase, de pidlă, la o scenă în care un ziarist ceru permisiunea să se așeze la masa lor.

Îl chema Vasiliu și dorea să-și schimbe numele din cauza rudelor sale care i-au compromis neamul în lume. Aflase că Ion e mereu în căutare de subiecte pentru manelele lui, așa că i-a zis actorului să dea o bere și-i spune ceva mișto. Ențu vru să-i lase singuri, dar ăla, care se afumase un pic, îl opri: "Pentu elevi, studenți și militari povestea e gratis". Cică a venit la el un bătrîn, în urmă cu vreo lună, care i-a spus că este Vasiliul de după cîțiva ani. Nu l-a crezut, firește, deși cam semănau. "O fi vreo altă rudă săracă de-a mea", și-a zis el. Totuși i-a dat moșului o bucată de pîine, niște haine vechi și cîteva ziare ale săptămînii trecute. "Neapărat să-mi întorci vizita", la o adresă pe care i-o ștanță pe creier, bolborosită la ieșirea din bloc. Undeva la mama dracului, în suburbii. Deși era convins că tipul e nebun, Vasiliu chemă un taxi, a doua zi, și, sub pretextul că face un reportaj despre boschetari, i-a intrat ăluia în casă. "Tot ce-i aici îți aparține", i-a zis bătrînul. Vasiliu evaluă din priviri praful, păianjenii, țoalele, rudimentele de mobilă și garsoniera în sine, și ajunse la concluzia că merita să-l șterargă la cur pe moșneag. I-ar ieși cîteva milioane bune din această afacere. Numai că persoana muri la cîteva săptămîni după aceea, fără a mai apuca să-i facă acte pe casă lui Vasiliu.

"Bine cel puțin că mi-am recuperat din pod căluțul de lemn pe care tata mi l-a cumpărat la cinci ani", le zise, ținîndu-i pe amîndoi de umeri.



Cătălin Gavriliu