Alexandra Diaconu


(lui adrian, în urma căruia prea multe    
zile-au trecut și-au crescut oceanele...)    

canada

Microsoft Romania
 

 

34.

"nu am curaj, doamnă, nu mai am curaj nici să respir, de teamă că m-aș face bucăți-bucăți la picioarele tale și tu-ai călca pe mine în nebăgare de seamă și gravitatea zborului tău m-ar strivi."
puterea de la domnul zace în fiecare, se prăfuiește în oasele noastre, în carne, așa cum am uitat-o din alte vremuri, crescîndu-ne neputința, hrănind-o cu șapte ani de-acasă, dînd-o la școală, îmbrăcînd-o apoi frumos la serbare, primenind-o. învățînd-o poezii frumoase, de spus vecinilor, celorlalți.
cărnuri prin care-mi cresc oase dureros, grilaje de case, castele, cazemate, nici eu nu mai știu, construcția-i încă-n pămînt, confuză. se vor schimba lumile, cu haine noi vor pleca în larg.
în sufletul meu se vor produce mutații, mi-e frică, vom vedea mai tîrziu ce-a mai rămas din noi și din lume.



Alexandra Diaconu