Alina Andrei


Cutia cu pureci


Microsoft Romania
 



Am îmbătrînit. Semn sigur de senilitate este faptul că tot mai des îmi amintesc de întîmplări petrecute în copilărie, tot mai rar reamintindu-mi să cobor la stația potrivită. Anul trecut, toamna, de patru ori într-o săptămână m-am plimbat cu două stații de autobuz aflate mai departe de locul de muncă, fiind preocupată să pun cap la cap imagini disparate din Oblio, Pantera Roz și Cireșarii, filme văzute la televizor pe vremea cînd mi se părea important să meșteresc bărci din frunze, dîndu-le apoi drumul pe băltoace, eram convinsă că mașinile negre și țigăncile cu saci fură copiii obraznici, și că seara liliecii se prind în păr de nu-i mai dădeai jos decît la frizer, cu plete cu tot. Pe atunci văzusem înghețată pe băț doar în București, mîncam Eugenii și eram ferm convinsă că e musai să sar pe capacele de canal cu patru găuri. Ca să-mi poarte noroc. Oricît de mult m-am străduit, mi l-am reamintit pe Oblio doar sub formă de omuleț zîmbitor țuguiat, însoțit de-o jivină veselă albastră, triunghiulară. Nimic altceva, doar o senzație nelămurită de bine. Din filmele cu pantera am în minte o panteră. Roz. Lunguiață, slabă și împiedicată. Mută. Care pășea pe muzica tata..tata...tatatatata..tatdaaa, ratatata. Ceva de genul acesta. Odată a intrat în casa unui străin, a făcut baie, apoi s-a întrerupt curentul în tot cartierul și nu mai știu ce s-a întîmplat.
Tot în copilărie, la cineva, văzusem un motan înfoiat care dormea ca un bibelou pe televizorul rusesc cu lămpi (îmi imaginam că în cutia imensă sînt din acelea cu gaz, pe care le aprindeam în serile în care se oprea curentul). Vitrina din sufragerie era doldora de balerine, ciobănițe, copii goi din porțelan, și pahare ce scoteau clinchete, de care noi copii n-aveam voie să ne atingem. Nici de motan, pentru că mușca. Era un film vietnamez cu un bărbat cu ochii oblici care plîngea într-un cîmp de orez, uitîndu-se la cocori. S-au pus gogoși pudrate pe masă, și dintr-o dată ecranul s-a umplut de pureci. Un mustăcios ne-a spus că dînșii din pisică au ajuns în televizor. Fără să mă pun de-a curmezișul, unul mai mic decît mine i-a strigat zît cotoiului, în ureche, în ideea c-o să-și ia și purecii cu el, fapt care nu s-a petrecut. Adică animalu' a plecat vizibil ofensat, însă televizorul tot avea pureci. A doua zi au chemat depanatorul și vreme bună nu eram sigură dacă nu cumva omul cu șurubelniță venise să-i scoată atît din cutia cu lămpi, cît și din pisică, pentru că amîndouă aveau belele, și prin urmare așa mi se părea logic.

Ce nu-mi mai amintesc decît pe bucățele:

  1. Filmul de desene animate, rusesc sau bulgăresc, cu un lup negru ce alearga la nesfîrșit după un iepure strigînd Nuz naiu pagadi.
  2. Cireșarii.
  3. Sindbad Marinarul (doar vag o corabie).
  4. Filmul ceh cu Arabela și Rumburac (doar inelul fermecat uitat pe o chiuvetă în baie, o vrăjitoare pe o mătură, o albină care șoptea rezultatele la lucrările de control). Multe discuții cu colegii de școală se învîrteau în jurul întrebării "Ce-ai face dacă ai avea inelul Arabelei". Un golan spunea invariabil că s-ar fi făcut invizibil ca să intre nevăzut în cofetăria Scufița Roșie, din centrul orașului, unde s-ar fi îndopat cu amandine, savarine și profiterol. Chiulea des de la ore, fuma și scuipa în urma profesorilor. Altul, mai blegovan, spunea că s-ar fi băgat într-o rachetă și-ar fi zburat după Laika, în spațiu, ceea ce era o tîmpenie. Toți știam că murise pe lîngă Lună și că nici măcar rușii nu-i mai caută scheletul.
  5. Cum arătau Lizuca și Patrocle din "Dumbrava minunată".
  6. Prezentatorii de la știrile cu partidul, Ceaușescu, România.
  7. Emisiunile Viața Satului, cu hectarele record de grîu și porumb.

 

Vara trecută o prietenă îl confunda pe Oblio cu omulețul lui Gopo, altcineva se jura că era țuguiat la cap, pe cînd în realitate era singurul din oraș cu capul rotunjit ca un ou de găină.
Între timp l-am revăzut pe Oblio. Mi-e și mai drag decît în copilărie. Din cînd în cînd pun CD-ul la partea în care băiețelul cu cap rotund și pălărie țuguiată aleargă pe pajiștea verde, de sus în jos, de la stînga la dreapta, de la dreapta la stînga și tot așa, cu Săgeată - cîinele albastru - pe urme. Și bucata în care Oblio zburătăcește prin aer cu cele trei doamne trandafirii, balonate și chicotitoare, precum și partea de la început, cînd pictorul de buline, din orașul țuguiaților, e aruncat c-un șut în fund din muzeul de artă contemporană.

Evident, acum că am îmbătrînit știu că purecii din televizor n-au legătură cu cei de pe pisici. Totuși, o băbuță se încăpățînează să creadă lucruri de mirare, ca de exemplu că antenele parabolice se numesc diabolice. Tresare, scuipă des în sîn cînd se uită la știri, mai ales la cele în care vecinii și-au spart capetele cu topoarele ori s-au urcat pe macarale. La fel de des drăcuie doar pisica bălțată, rotundă la fălci, care îi aduce la picioare capete de șoareci gri și morți. Vii n-au cum să fie, din moment ce-și pierd o extremitate a trupului.  Berivoje, căci așa o cheamă, mulțumită că și-a hrănit stăpîna, se cocoață apoi pe televizor, adormind încovrigată.

Cele mai interesante fotografii cu televizoare pe care le-am văzut:

  1. Una alb negru, făcută de Rene Burri în anul 1963, cu chipul lui Fidel Castro pe ecran, mic de tot, cu brațele larg desfăcute.
  2. Imagine color, întunecată, cu o rulotă veche parcată într-o clădire dărăpănată. Cel care se adăpostise acolo se uita la desene animate, se putea vedea de afară, prin micul geam pătrățos. Alexey Tikhonov a fotografiat scena, undeva în St.Petersburg.
  3. Pisică tolănită ca o Cleopatră pe cutia televitorului. Sub ea, pe ecran, un schelet de cîine, probabil dintr-un documentar de pe Discovery. Poza a fost făcută de Zosia Zija, o actriță de teatru din Polonia.
  4. Dormitor aproape gol. Un televizor cu pureci într-un colț, în celălalt un bărbat gol, chircit, cu urechile astupate de mîini. Nu-mi amintesc cine a făcut-o și unde am văzut-o.
  5. Motanul Vălăjean, fost boschetar actual aristocrat, pozat de Miri Bratu călare pe cățelul din televizor.

Foto: Mirela Bratu
Foto: Mirela Bratu


Alina Andrei