Radu-Ilarion Munteanu


Du-te, dorule, du-te, călătorule

Lui Mugur


Microsoft Romania
 

Pe drumul de costișă ce duce către sat, două automobile par a se urmări, ca doi gândaci negri, pe albul bătătorit al zăpezii. La serpentine, razele farurilor mătură un peisaj indescifrabil, as-cuns sub crepusculul timpuriu al solstițiului. De fapt, nu sunt a-mândouă chiar negre. Doar primul, sobru și elegant, clipind din o-glinda măștii radiatorului, de forma frontonului unui templu antic. La volan, un domn distins, cu barbișon grizonat și ochelari fumu-rii, cu ramă de baga, îmbrăcat într-un la fel de sobru și elegant costum bleumarin, ascultă, distrat, uvertura la Tannhäuser. Al doilea e un 4 x 4 de teren, cu nimic mai puțin elegant, de un bleumarin identic cu al costumului primului șofer. Inăuntru e tot un singur personaj, îmbrăcat, însă, în haină de piele neagră, peste un pull-over tricotat, ușor rustic. Din boxele plasate discret, picură vocea unui cunoscut cântăreț de muzică populară. Omul conduce relaxat și îngână, oarecum vesel, melodiile. Pe distanțe conside-rabile, în față și în spate, în aparență, mimeni și nimic. Peisajul, prin troienele de la marginea drumului, pădurea rară și cerul în-tunecat, asistă indiferent. Sau, poate, nici nu-i pasă.
            Nu mult mai târziu, cei doi se regăsesc într-o încăpere lu-minată de un bec chior, dar, surprinzător, încălzită. Cel cu Wagner e nedumerit și iritat. Celălalt afișează o mină liniștită, străbătută, fugar, de câte un zâmbet discret. Lasă impresia că mai fredonează, în minte, cântecele de petrecere. Iritarea purtătorului de costum se concentrează asupra unui al treilea personaj, ciolănos, deșirat și urâțel, cu păr lunguieț și cârlionțat fără a fi tocmai pletos, de culoare cânepie, cu ochi negri, vioi și o umbră de mustăcioară, mult mai închisă la culoare decât părul. E îmbrăcat hibrid, cu un soi de canadiană, din țesătură tare, de in, în culori de camuflaj, spălăcite, cu multe buzunărașe, cu gluga dată pe spate, închisă cu nasturi lunguieți, de os și brandemburguri de sfoară. Haina e căp-tușită cu blană de miel. În loc de blue jeans, pe care te-ai fi așteptet să-i vezi, poartă un fel de cioareci de dimie aspră, fără culoare, peste cizme de piele gălbuie, surprinzător de elegante, totul asezonat cu o traistă ciobănească, vrâstată, de sub acoperișul căreia se ițește un caval.
            - Si, zi, nu știi nimic de toate astea, Prâsleo, graseiază barbișonul grizonat. Va să zică, tocmai când să trecem podul, spre casa tatei, apare o pocitanie, care zice că-i slujbaș la primărie, ne invită aici, mai cu voie, mai fără voie, apoi dispare
- Si de ce aș ști eu mai mult ca tine?
- Păi. ești. de-ai casei. Tu vii mereu.
- Vă apasă ceva pe suflet, Ingineria Voastră, de vă inhibă logica? Dacă voi nu vă faceți timp cu anii, de fapt, de când se duse mama, să dați pe aici, pentru simpolul fapt că știți, de la mine, de altfel, că eu vin odate an, de Sărbători, înseamnă asta, în mintea voastră, plină de învățătură, că vin mereu și sunt, de, mă rog, de-al casei? Intr-un an se pot schimba multe.
- Dar, văd că stai liniștit.
            - Uite că nici Florin nu bâțâie, batăr că-l văd la fel de nedumerit și nerăbdător.
            - Mai întâi, zise cel numit, că pocitania, cum ai spus, te opri pe tine, că mergeai înainte. Eu m-am oprit, să văz ce-i. M-am luat după voi, nu te trăgea nimeni de mânecă, m-am pomenit și eu în camera asta. Numai că tu uiți mereu că eu lucrez în agricultură. Chiar de nu apuc să-l văd pe tata. Ori, dacă nu ți-am spus-o, o repet, în domeniul ăsta ajungi să nu te mai miri de nimic. Inveți să aștepți si să miroși dincotro bate vântul.
            - Bine, bine, dar de c l-am găsit pe Prâslea aici? Nu se poate ca el să nu.
            - Bă Sorine, are și el un nume, ca și noi. Îl cheamă Dorin. Ori îl crezi năzdrăvan? Cum ar putea un om de știință, de reputație sud-est europeană.
            - Hai, slăbește-mă, sunt sătul de ședințe. Una și cu una fac două. Dacă am reușit să-mi rup o zi-două, e pentru că, de ani de zile îmi propun și îmi doresc asta și nu apuc. Stii, la fel de bine ca mine că peste tot se planifică acțiuni pe 24 și 25, o ședință de analiză, la catedră, o sesiune de comunicări, ne mai cheamă la minister, la voi e la fel. Bătrânul e încăpățânat. Dacă am veni pe 2-3 ianuarie, mai mult s-ar supăra. Și mai știi, doar vorbirăm la telefon, a venit ăsta mic peste mine, să nu-i mai zic Prâslea, că nu și nu, dacă nici anul ăsta nu venim, tata se usucă de dor.
- Și sesiunea de comunicări?
            - Am reușit s-o amestec cu ședința de catedră, mi-am făcut partea de dimineață, apoi am pretextat un caz de forță majoră, fără să dau detalii. Îmi fuse frică să mint că tata-i bolnav. Mă crezură, căci e prima oară în atâția ani. Dar, lasă acum, sunt grăbit. Hai să nu mai așteptăm, aș pleca de noapte. Mâine, la 10, e raportare mare, la Comitetu' Central. Om masi vorbi acasă la tata.
            - Te oprește cineva să pleci? Venim în urma ta.
            Surprins de tonul mezinului, purtorul dem costum schiță un pas spre ușă. Clanța se roti în sec. Încercă, mașinal, de 2-3 ori. Roșcovanul bucălat, cu haina de piele, începu să fredoneze, iar ciolănosul își muta privirea sfredelitoare de la unul la celălalt. Barbișonul izbucni:
- Și mai pretinzi că nu știi nimic, Pr. ăă. Dorine.
            - Să știu ce? Că ușa-i încuiată? N-a fost decât ceea ce Tovărășia Ta ai numi o presupunere confirmată.
            - I-auzi! Presupunere confirmată! Simt că fac tensiune!
            - Bă' Sorine, mai știi tu vorba aia a lu' tata, ca tu ai minte da'nu toată-i bună? Si eu aveam astăzi ședință, la Direcția Județeană. Numa' că, după aia, ne adunam, neoficial, cu tovii de la centru, la o masă intimă, să aprofundăm mai bine problemele și să combatem misticismul. Acuma, deh, dacă bucătarii găteau sarmale și făceau cozonac, așa, din întâmplare. Cum crezi c-am scăpat? L-am luat pe Dorin cu mine la județ, l-am prezentat tovilor și le-am spus că preșdintele ceapeului de aici, din satul nostru natal, s-a folosit de trecerea fratelui mezin pe la mine ca să-mi transmită o invitație verbală, pentru a ține o conferință cu activul agrozootehnic local, deh, ca fiu al satului, cu care satul se mândrește. Va sosi și confirmarea oficială a aprobării solicitării organelor locale, numa' că eu m-aș cam grăbi, căci, mâine, asta știe și dânsul, vom fi chemați la Comitetu'Central. Să vezi ce față a făcut! Așa că și eu mă grăbesc la fel de tare, am aceeași intenție să plec de cu noapte. Fârțângăul nu poate întârzia mult. Și eu înțeleg tot atât de puțin ca tine ce vrea, de ce ne aduse-n primărie, oricum nu se încuie ușa peste doi tovarăși atât de importanți ca noi. Dacă a fost o greșeală, vom avea grijă să fie mustrat cu asprime. Dar, de ce să mă agit?
            - Și tu nu crezi că Prâslea știe ceva? El ne aduse încoace, la urma urmei.
- Fii cinstit, bă Sorine, tu n-avuseși un vis?
            - Ce vis?
            - Avuseși sau nu?
.Păi.uite, n-am vrut să spun, dar, cine știe dacă mă lăsam convins de Prâslea, dacă nu-l visam pe tata, fix în noaptea dinainte de venirea lui neașteptată.
            - Cum l-ai visat?
            - Păi.nu era singur.
            - Și, cu cine rea?
Păi. cu Prâslea. Sedeau la masa de sub nuc, cu o sticlă-ntre ei și-mi făceau semn, cu mâineile, să viu. Ziceau amândoi ceva. Nu-nțelegeam, dar gesturile erau clare. Și tu, la fel?
            - Și cum se-mpacă știința cu misticismul?
            - Nu fii neam de traistă, Florine, nu mă râcâi la suflet. Trebuie să-ți amintesc, tot la fiecare pas că suntem de la țară? Uite, costumul ăsta e ca o piele, cu cravată cu tot. Mașina-i ca o pilele mai încăpătoare, pe care-o lapăd când intru într-o clădire, ori când nu-i de folos. Tot ce-am învățat contrazice superstițiile, uite, și bradu' ajunsei să-l aduc în casă de anul nou. Dar, ce vrei, sunt tot de la țară, așa că admit că există momente când ceva mai tare ca mine nu ține seama de ce-am învățat.
            -Există ceva mai tare ca tine?
            -Hai, lasă, uite, se-ngoașă gluma(se uită la ceas), stăm degeaba de 42 de minute aici, ce facem?

(continuarea în numărul următor)



Radu-Ilarion Munteanu