Patrick Călinescu


Plăcerea bruscării

 

Microsoft Romania
 

Ianuarie a trecut ca un vis, dar februarie va trece ca două...
Tablă de plastic.
Este geamul deschide coerent.

Miroseam din cap până-n picioare a cap și picioare. Alergasem. Fugisem. Mă năpustisem spre punctul de sosire de al cărui punct de plecare abia mă distanțasem. Unisem ambele puncte în drumul de parcurs al alergării fugii mele spre care mă năpustisem. Aștept deznodământul logic pe care acțiunile mele l-ar putea avea. Sunt curios ca un ilogician dacă-l vor avea. Și mă năpustesc fug alerg miros cu viteza la care neuronii pot concepe așa ceva.
Și stau.
Și continuarea.
Reiese din calculul infinitezimal al distanțelor străbătute din punct de sosire-n punct de plecare că, în timp ce mă deplasam cu viteza pe care mi-o propusesem de la bun început, nu m-am mișcat, ceea ce înseamnă că m-am mișcat, pentru că a nu te mișca este opusul lui a te mișca, iar a nu mă fi mișcat deloc este totuna cu a mă fi mișcat de tot. Invers proporțional, carnal și banal revoluției misopode - dar nu vreau să detaliez.
Am fost bruscat și mi-a plăcut. Am devorat momentul cu toți colții neuronali de care dispuneam și tot aș mai fi avut nevoie de vreo câteva măsele pentru pregurgitarea integrală a plăcerii. Dar m-am mulțumit cu ce-am avut, iar ce-am avut a fost suficient pentru a mă mulțumi. Nu sunt extrem de pretențios - ce am este suficient pentru a nu deveni nici minus, nici plus.
Am întrebat de ce mi s-a produs plăcerea bruscării. Am interogat cu puterea mantică a unui futurolog în legătură cu posibilitatea orwelliană a cunoașterii anticipative a plăcerii bruscării care mi s-a produs. Am chestionat cu minuția caleidoscopică a unui torționar în legătură cu motivele pentru care mi s-a produs exact unde, când, cum, în ce scop și din ce cauză plăcerea bruscării.
Mi s-a părut straniu ca plăcerea bruscării să mi se fi produs în momentul t minus zero fără să mi se fi produs și în momentul t plus zero. Mi s-a părut la fel de straniu să fi fost bruscat înainte de-a simți nevoia bruscării fără să fi fost bruscat și după ce-am simțit nevoia bruscării. Am ajuns imediat la concluzia că plăcerea bruscării este cadoul perfect: ivirea sa neașteptată nu este niciodată anunțată.
Sunt invidios pe duritatea și elasticitatea unui arc de oțel inoxidabil a mușchilor care mi-au produs plăcerea bruscării. Bruscare apetisantă, plăcere de trei ori morfologică, fiziologică, somatică. Bruscare voluptoasă, cauză a cadoului meu și efect al plăcerii mele, mi-ai ivit un hybris corporal pe care nu mi l-aș fi putut ivi singur. Un hybris corporal inversat, care mi s-a ivit din înălțarea căzută, nu din căderea înălțată, pe asfaltul insensibil al statului țării al cărei cetățean se întâmpla în acel moment să fiu. Am căzut și m-am înălțat deasupra tuturor diferențelor de nivel topologic ale străzii respective căzând și înălțându-mă. Sau nu eram pe nici o stradă, nu mai contează un asemenea amănunt insignifiant, dar cert e asfaltul din lavă topită înghețată staționată în poziția topită înghețată în care fusese prinsă de topire înghețare, pe care n-am să-l uit niciodată câte topite sau înghețate vor fi topite sau înghețate pe asfaltul din lavă topită înghețată staționată dincolo și dincoace, perfect simetric, de trupul care-mi ivise un hybris corporal autentic.
Minus unde am căzut din înălțare, plus unde m-am înălțat din cădere, plăcerea bruscării însăși.
Reiese din calcului infinitezimal al distanțelor străbătute din cădere-n înălțare-n înălțare din cădere că, în timp ce eram bruscat cu viteza care-mi fusese propusă de la bun început, nu am simțit nici un hybris corporal, ceea ce înseamnă că am simțit un hybris corporal, pentru că a nu simți nici un hybris corporal este opusul lui a simți un hybris corporal, iar a nu fi simțit nici un hybris corporal este totuna cu a fi simțit un hybris corporal. Invers proporțional, carnal și banal plăcerii bruscării înseși - dar nu vreau să detaliez.

 

Patrick Călinescu