Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 




12.

nu știu de ce dupamiaza e atît de prezentă în ceea ce scriu. poate acum am timp de contemplare și nu sunt dedat abrutizărilor oficiale. stau la masa mea, în fața calculatorului și remarc blîndețea cu care lumina se așează peste balcoanele de peste drum. le văd printr-un grilaj de fier verde ca o verticală gălbuie în mult gri. iau ceea ce-mi propui și caut înțelesuri. deși mi-am spus deseori să mă opresc la formă, mă las implicat în curgerea sentimentală a gîndurilor. mulți vor spune că este construcție. desigur (zîmbesc). improbabil (mai mult ca sigur că nu). uite:

ca niște sfîrcuri de fier cu floarea mai lată, de la ciocan, cum altfel, cuvintele-ți veneau rar și tăios trasînd în pielea conversației fine arabescuri. poate ar fi fost potrivit să spun inutile sau fără înțeles, dar e nepoliticos. o dată bătute cu zel în palmele faptelor, se abureau de rugină și neșansă. cel mult erau purtate pe ici pe colo, accesorii luxoase dedicate întîlnirilor de protocol. apoi se lăsau uitate-n cataloage, tomuri, opuri sau maldăre de foi vreme de ere pentru descoperiri spectaculoase. mai interesantă e bănuiala acelor vorbe minunate care nu au mai fost găsite. potențialitatea este mai mult ca perfectul unei stări imposibil de atins sau de refăcut.

draga mea, nu înțeleg de unde vine agresivitatea cu care emiți sentințe la singuratate. în general violența cu care asociezi imaginile este ca un fin fierăstrău circular. nu-l vezi. mult mai în alt timp decît cel destinat demonstrației vei băga de seamă că părțile sunt deja detașate, fine pelicule de aer despărțind volumele altădată în legătură. luate ca atare componentele nici n-au noimă, înțelesul fiind oricum o entitate contextuală și articulată la mediu. vei spune ca relativizez prea mult. poate. poate îmi place continua transformare sau trecerea dintr-o formă într-alta. umbrele chinezești îți spun ceva? ca să devii te sprijini de repere. ce se întîmplă dacă reperele se transformă? ani de zile am învățat că unii ne lăudau strămoșii. nume mari, citate celebre. tu-mi spui că toate acestea sunt puerile, simple fixații ale erelor. dar chiar așa fiind, tot se puteau numi referințe, entități fixe la care te raportezi. eu încerc altceva, mai puțin stabil, ca și cum te-ai sprijini de o curgere. în acest sistem de referință înțelesul e un obiect viu independent de noi dar nu în totalitate. eu așa simt.


Dan Iancu