Alina Andrei


9 femei, 6 fotografi


Microsoft Romania
 


Prințesa Gabriele Buonaparte, două femei sărmane, o soție cu fundă pe cap, bătrână indignată în fața unui nud, o menajeră goală cu părul înfoiat, o trecătoare, Marilyn Monroe și modelul lui Fellini.

Vânzător de pânzeturi în magazinul tatălui său, Andre Disderi s-a apucat de fotografie în 1851. În anumite împrejurări nu tocmai limpezi, Napoleon III l-a numit fotograf al curții. Avea studiouri la Paris, Londra, Toulon, Madrid, fusese numit fotograf al reginei Victoria, al regelui Spaniei și țarului. Cel mai bogat fotograf al Europei și-a risipit averea pe speculații cu cai de curse. În ultimii ani din viață cutreiera cu aparatul plajele din Monaco, pozând turiștii. A murit într-un azil de săraci.
O coală netăiată cu 8 portrete - o arată pe prințesa Gabriele Buonaparte în același decor - scaun mare, tapisat cu mătase, draperie; în aceeași toaletă - rochie cu crinolină. Mici diferențe în fiecare cadru. Privirea aplecată teatral spre o carte ținută leneș în mână, când îndreptată spre dreapta, undeva în afara cadrului, sau direct spre privitori. Femeie coaptă, lipsită de farmece evidente.

Weegee a ajuns la New York la vârsta de 12 ani, la începutul secolului XX. Pe rând a fost spălător de vase, asistent într-un laborator foto, fotograf de presă.  Într-una din fotografiile făcute în anul 1939,  a surprins chipurile a două femei ce privesc îngrozite un incendiu. Fețe neverosimil de albe, mâinile la fel, ca de cretă orbitoare, în contrast puternic cu bezna din spatele lor și hainele din postav sărăcăcios. Cea bătrână își ține broboada strânsă sub bărbie - gest instinctiv. Pe capul celei tinere - aproape o copilă -  se văd onduleuri strălucitoare. Guri întredeschise a geamăt, ochii îndreptați în sus, probabil spre flăcările care nu se văd și nici nu se ghicesc în imagine, însă sunt bănuite din titlu.

"Le regard oblique", 1948, Paris - Robert Doisneau. Soț și soție, la braț, uitându-se în vitrina unei consignații. Femeia la tabloul din fața ei, ascuns privitorilor, probabil o natură moartă, fructe cu butelcă de vin, sau vază cu flori în culori grele, întunecate, de așezat în sufrageria burgheză, deasupra canapelei înecate în perne de catifea. Soțul, hoțește se uită lateral, unde e atârnat un poponeț șugubăț de duduie acoperită doar de la tălpi până la genunchi, de ciorapi subțiri. Fotograful a declanșat din magazin, prin urmare a surprins, fără să fie văzut, privirea pofticioasă a bărbatului, ce se oprește exact pe curbele moi. Soția îi vorbește despre tabloul din fața ei, el se uită la nud, în fundal strada. În alt cadru, la aceeași vitrină, o altă femeie, de data aceasta bătrână, se holbează indignată la dosul bombat. A dus mâna la gură, are ochii larg deschiși sub pălărie. Lângă ea, o trecătoare surprinsă în mișcare.
Preferatele mele sunt totuși cu bătrânul vesel, cu pălărie și țigară, ce pare sincer bucuros să privească pe-ndelete nudul, probabil pentru că nu avea o nevastă atârnată de braț, și fotografia cu polițaiul care se uită mai cu fereală, cumva demn și morocănos sub chipiu. Dacă ar fi fost câine, să zicem cocker, bătrânul ar fi dat din coadă.

Cecil Beaton a avut prima expoziție, cu porteretele bizare ale unor personalități, pe Bond Street, la Londra. În 1956, a fotografiat-o pe Marilyn Monroe într-o rochie neagră strânsă pe trup, adânc decoltată și cu scobiturile dintre braț și sâni lăptoase, mâinile ridicate jucăuș peste cap, cu un singur ochi la vedere, cel stâng, închis, buzele lărgite a zâmbet, lăsând la vedere dantura perfectă. Gesturi de-o drăgălășenie veselă de femeie fatală, stăpână pe sine și pe bărbații la care s-a gândit în clipele în care poza, departe de rolul din "Unora de place Jazz-ul". Liniile pline ale corpului sunt încadrate de broderia fină a unui fotoliu din lemn alb. Pare că se oferă, lipsită de pudoare, trup de femeie în așteptare, gata de-a fi ridicat de mijloc, printr-o smucitură bruscă, corp de mirosit sau de gâdilat la subțiori c-o pană.

Robert Hausser a transpus în 1960, pe pelicula fotografică, una dintre fanteziile erotice ale bunicilor: camera menajerei. Firește, cu ea nudă și splendidă, fraged așezată pe cearșaful alb, departe de ochii și urechile soției respectabile. Fotografie alb negru, simplă și aproape decentă, dacă nu s-ar fi numit "Camera menajerei". Încăpere amenajată la mansardă, cu fereastră mică, chiar deasupra patului, cu o perdea înduioșătoare de dantelă. Un scaun simplu între pat și peretele din dreapta, cu rochia scurtă așezată pe spătar. Urmează patul, ce ocupă aproape toată fotografia. Saltea groasă, cearșaful cu câteva cute, și esențialul: trupul gol de femeie tânără, proaspătă, cu vădite calități în ochii bărbațiilor, cum ar fi carnea pietroasă, sânii plini, abia ghiciți sub brațe, părul răvășit, picioarele lungi, strânse ațâțâtor cât să nu se vadă triunghiul negru dintre coapse, ci doar să se ghicească. Ți-o poți imagina în uniformă scurtă, cu șorțul alb peste fusta înfoiată, cu un pămătuf ridicol în mână, ștergând praful de pe tablouri, în prezența unui venerabil domn mustăcios, la costum, ce se preface că citește ziarul, pufăind lângă șemineu.

"Fellini și-un model", 1963 - Frank Horvat. În colțul din dreapta, înghesuit jos, e jumătate din Fellini, așezat, cu o fotografie în mână. Se uită direct spre fotograf. În picioare, lângă el și totuși absentă, o creatură elegantă, înveșmântată în alb, cu mănuși lungi până la cot, coafură înaltă și cercei strălucitori. În spate, pe panoul de pe perete, sunt prinse multe portrete de actrițe care probabil că mai trăiesc doar în almanahurile cinema de prin anii 60, și în amintirile unor nostalgici cinefili.

 

Alina Andrei