Dan Iancu

 

Scrisori către a

Microsoft Romania
 




20.

uneori am o sfîrșeală, un soi de oboseală rîncedă de care nu pot scăpa oricîtă apă aș turna pe mine. pînă și apa poartă atunci o mîzgă gălbuie amară îmbîcsind limpiditatea. cuvintele vin mai greu. visele sunt atroce. lumina e plină de praf, iar oamenii îmi trec departe de suflet. ce suflet? știu doar că trebuie să funcționez, să așez lucrurile în ordine, să spun vorbele care lumea le așteaptă de la mine, rețete preînregistrate cu care defilez în vremuri de maximă insuportabilitate. alții le spun formule sau lozinci. sunt sunetele amabile ale măștii sociale. oricum vorbim prea mult în afara sensurilor unice. construim paradoxuri pentru plăcerea pură de a auzi indiferenți la logică sau realitate. doar sfidăm ca și cum chicotitul ar avea forța unui orgasm. ciudat e că nu ne ferim de o astfel de pornografie unde gîndul are profunzimea unei pelicule extrem de fine, dar sărim în sus cînd e vorba de o imagine licențioasă în care bucuria e simplă și cu un final previzibil. de fapt ne apărăm. de fapt nu credem în forța generatoare a cuvîntului, iar refuzul împreunării este un simplu anticoncepțional la îndemînă. cuvîntul se pare că nu ne implică precum acceptarea îmbrățișării. cuvîntul îl putem nega, sperma nu.

 

Dan Iancu