Patrick Călinescu



Sfârșitul partidei de larghețe

 

Microsoft Romania
 


Poziția cocoșat deasupra manualului de matematică aprofundează senzația, ușoară, pe care paginile sale mi le răspândește-n cap.
Marea, în a cărei linie locuiesc de atâtea două decenii și puțin, n-a fost niciodată mai zărită ca-n foile versate și bipede din răsfoirea curentă.
Le dezvelesc conținutul științific cu mila sau cu frica unei minți amorțite-n blocadele școlare pe drumul de la tablă la bancă. Imaginea ei de lemn e mai încărcată de cunoștințele mele ca orice cât de mică suprafață scrisă-n tocire de cretă peste alți elevi.
Amintirile din ziua respectivă mă comprimă la dimensiunea esențială a unui bit fundamental de calcar industrializat în dârele nicicând așa ideale.
Și, în jurul pretutinden al lor, mă regăsesc același alt băiat de școală primară, pe care mama-l pregătește zilnic cu similitudinea brutal diferită a următoarelor zile din trimestrul în curs de anticipare.
Aș fi fost un elev model dacă aș fi recunoscut în mine exact acel pattern care să mă individualizeze din ce în ce mai astfel îmbrăcat în uniforma dintotdeauna accesorie a mea.
Dar, pentru că mi-a scăpat, inevitabil singular, imposibil multiplicabil, cravata de pionier din inelul de plastic transparent, mi s-a retras dreptul de a-mi mai căuta paradigma potrivită mie, căreia să-i fi aspirat cuprinderea între, printre firele ei destrămate de purtare, excepțiile regulamentare.
În timpul respectiv, în vremea pionieratului școlar, mi-am închipuit că am ajuns la finalul sfârșit cu altă ocazie escatologică, la care, de fapt, nu am participat.
Am sărit-o din pagină spre regretul meu actual. Mai bine mă pregăteam să fiu escatofil în chiar progresia ocaziei respective, pentru că, dacă făceam așa, nu mai trebuia în aceste momente să-mi pierd optimismul în legătură cu invitația conclusivă.
Incidentul accesoriu mi-a aruncat visele adolescentine în vârsta următoare.
Și mi s-a întâmplat în perfecta, multiplicatoarea de unicate identice, tradiție a destinului meu, dar și al persoanelor simetrice mie. Implacabila sa forță, oarbă complet la mecanica din care se pune-n mișcare, mi-a târât scoaterea din cravată, prin inelul anchetei următoare, direct pe biroul suprem al șefului detașamentelor pionierești în chenarul școlii din biroul căruia abia i-am trecut pragul.
Comandantul simetriilor din acest sistem școlar, multiplicat fără diferențe în toate orașele sale, mi-a ordonat, imediat cum am ajuns să-i pășesc mocheta generală, să mă așez pe scaunul dintre, între adaosurile următoare, distanțele egale-n punctele de reper pe care le simbolizez în societate.
M-am înclinat din spate curbându-mi-l pregătit să-mi execut pedeapsa-n curs de aprobare.
Am reușit, împotriva propriei voințe, să-i șiroiesc accesoriului vestimentar de care am avut parte cravata de pionier.
Și, trecându-mi, ca prin inel, instrumentul în degetele de la mâna convenabilă, m-am ușurat niciodată identic cu simetriile lor multiple.
Am oftat ducând mâna respectivă la gură și mi-am tratat pedeapsa absorbit în plăcerea din mine în ea.
Improbabil să-i fi dovedit supremului comandant al pionierilor ce pot să fac în momentele asimetrice, ieșite din multiplicitate, ale vieții mele școlare.
Dimpotrivă, în ciuda eforturilor reproduse perfect identic, n-am reușit darămite să-i clintesc vreo mutră de pe figură, iar acest insucces m-a făcut să mă multiplic în simetriile identice ale ușorului răscolit din mine.
A continuat să rămână imobil ca să-mi dau seama dacă tabloul în care m-am pictat mai are de colorat momente indiferente la multiplicitatea identică a situației respective.
L-am ras și l-am pudrat. L-am scăpat de animalitatea ușoară a părților corpului său omenesc și l-am pus să mă ridice de pe scaun de exact atâtea ori ar fi dorit. L-am băut pe spate și l-am bătut din palme. Mi-a râs în pedeapsă văzându-mă asupra ei în practică și eu, pionierul tuturor încercărilor de a-mi opri cravata din inel, n-am putut face nimic ca să rup progresul acestui post factum vizionar în infinite simetrii multiplicate în lanțuri de bicicletă cu uleiul ruginit din mers.
Acest lucru mă rușinează iremediabil și-mi arată funcțiile de orice fel pe care nu am reușit să le evit de loc.
I-am cerut scuze comandantului suprem în rulmenții identici ai lanțului de bicicletă pironit de ea, iar el, din pășirea mochetei generale, mi-a încuviințat plecarea perfect simetrică cu privarea mea de pedeapsă. Și-a adăugat, din vârful ușorului pe care i l-am făcut cadou la interogatoriul pantomimic, că, spre deosebire de mine, eu chiar am fost admirabil de însumi, multiplicat în sine, de oricâte ori mi-aș fi devenit identic.
M-am ridicat și am sărit pragul care-i mărginește mocheta generală la biroul conducător. Am fost liber să mă prosternez dușmanului căruia mă dedic astfel, de milă sau de frică, fără să mi se fi concluzionat altădată în acel trimestru că trebuie să-mi trec cravata de pionier prin inelul de plastic transparent.
De fapt, completez escatologic, scenariul respectiv ține de fantasticul hârțoagelor pe ușorul tipărit al cărora a-ncremenit în aflare inelul transparent de plastic al cravatei mele de pionier.

 

Patrick Călinescu