despre copac, secrete și frigurile turnatului
(scurt dacă ma iubești)
Două gâște măcăie pe-aproape, e ora prânzului, pauză de masă pentru poporul muncitor, eu, cu un covrig uscat în mână, m-am așezat pe o bancă în parc. În fața mea o salcie mare cât un bloc, una din crengi îi atârnă rău și lasă impresia îngrijorătoare că o să se despartă în curând de trunchi. Doamne Ferește,nu cumva să fie careva prin preajmă și să pățească ceva. Lebede nu se mai văd în parc, au dispărut toate pe șest deja de la începutul verii.
De când cu gripa aviară, presupun că tații orașului, cei de la administrația parcurilor, le-au băgat preventiv, în cel mai bun caz, sub observație în gradina zoologică sau, în cel mai rău caz, le-or fi dat pe mâna categorică a vreunui terminator de la ecarisaj, așa ca nu cumva să se întindă necontrolat molima-ntre păsări (aviare). Săracele lebede.
Ar fi ipocrit, chiar banal, să mai repet încă o dată refrenul că în aceste zile îmi este lehamite atât de pofta-mi nesănătoasă de mâncare și de consecințele ei super-adipoase cât și de nemărginirea apăsătoare a dezordinii universale în care fiecare, fiecare zic, fără excepție, practică căutarea. Marie caută dragoste, Ion caută ceartă, alții te miri ce caută. În general se caută însă formularea cât mai clară a scopului vieții sau, și mai bine, în anumite cercuri de mare valoare, privilegiate, cercuri de inițiați, se cultivă nobila căutare a sinelui. Cu toată lehamitea, două știri mi-au trezit în ultima săptămână totuși interesul: prima, mărturia lui Guenter Grass de a fi aparținut SS-ului și a doua, dezvăluirea unui secret, mai dur spus, "demascarea" unui personaj de genul feminin cu puternice atribute și responsabilități în viața publică românească. Despre ultimul subiect s-a aflat că a turnat în epoca ca de aur (pardonnez-moi), epoca anilor optzeci, socotesc că este vorba de anii optzeci, de fapt nu știu exact. Desigur nimeni nu a știut absolut nimic despre acestă ispravă condamnabilă. Acum abia, iaca, s-a descoperit America. Cuvântul demascare l-am pescuit din ziare, îmi pare că a fost luat în gură, nu numai în pix, cu o anumită fervoare frustă. Personal am o problemă cu acest cuvânt. Societatea actuală nu mai este demult o societate a gentlemanilor și a bunelor maniere iar despre paideia*, tocmai că nu are sens să mai vorbim. Ea aparține exclusiv prăfuitei antichității grecești. În noul context demascare înseamnă mai degrabă un fel de dezbracare impudică, fară maniere, nelalocul ei. Să-l văd și eu pe acela care mai iese pe stradă în ziua de azi neacoperit de câte o mască-două-trei, perfect ajustate precum foile de ceapă, pe obraz, pe suflet. O mască pentru serviciu, alta pentru timpul liber, alta la măcelar. Mă rog, să trecem peste. Mini-pseudomorala acestor două povestioare ar fi că soarta noastră stă în căutarea adevărului, noi oamenii suntem efectiv chinuiți de dorința rostirii lui. Ce altceva dacă nu aceast chin, nevoia de a spune adevarul, l-a determinat și pe bărbierul regelui Mida să dezvaluie pe șoptitelea unei găuri săpate în pământ secretul urechilor de măgar ale stăpânului său?! Îndârjirea și energia cu care bărbierul a făcut acest lucru au fost atât de mari încât până și trestia crescută pe locul cu pricina a început la rândul ei să șoptească și să șușotească. Remarcabil act de limbariță. Mărturia lui Guenter Grass a declanșat, după cum era de așteptat, multă vâlvă. Din Suedia i s-a transmis oficial că poate să-și păstreze premiul Nobel pentru Literatură primit în anul 1999, în schimb Lech Walesa i-a cerut categoric să renunțe la cetățenia de onoare a orașului Gdansk, orașul natal al scriitorului. Jurnaliștii, nu numai cei germani, au scris și-au scris și-au scris și încă mai scriu pe tema Guenter Grass. Cu ce am rămas citindu-i? Să vedem: păi, că mărturisirea și încercarea de autojustificare publică a omului de litere este în momentul de față nu numai de prisos ci și supărătoare. De ce? Pentru că a-ți ușura conștiința încărcată tocmai înainte de apariția autobiografiei (titlu "Beim Häuten der Zwiebel"/"Decojind ceapa", Steidl Verlag, Gottingen) este o întâmplare cu puternic iz de comerț practicat la modul tres profesional și este în plus o întâmplare foarte tristă. Scriitorul a făcut pași pe un teren alunecos, a mizat pe "înțelegerea" publicului său și a pierdut considerabil din credibilitatea sa morală, el, marele moralist. Un erou mai puțin pe firmament.
E târziu și nu mă mai întreb care dintre cele două știri ale săptămânii e mai nevinovată, cea în care personajul principal toarnă sau cea în care personajul principal se autotoarnă? Greu de găsit un răspuns, mai ales că timpul pauzei mele s-a scurs și trebui s-o iau urgent din loc. Poate găsesc mâine răspunsul, dacă nu cumva mă hotăresc între timp să apuc problematica din alte puncte de vedere, cum ar fi de exemplu, măsura în care putem fi capabili de vină, măsura în care putem fi trași la răspundere, învinovățiți, pentru faptele noastre. Ne luăm noi oare hotărârile în mod conștient, singuri, neinfluențați?
Dar cine știe? Poate plouă mâine și nu mai vin în parc, poate o să am poftă de o mâncare mai ca lumea, de ceva cald și nu de covrigi uscați și de bobârnace filozofice echivoce numai bune de dat în bară au de dat chix.
Să nu uit: dacă întâlnesc în parc vreun îngrijitor o să-i povestesc negreșit de salcia a cărei ramură stă să cadă iar dacă o fi bine dispus, mă gândesc serios să-l întreb și unde a dispărut cârdul de lebede.
* PAIDEIA s.f. Concepție educativă în Grecia antică ce urmărea cultivarea spiritului uman prin filozofie și știință. Sursa: DEX 98
