Gheorghe Sârbu

Ca un hoț de cai

Microsoft Romania
 

de dragul tău umblu pe n cărări
nici urmă de logică-n tot ce fac
și tac și mănânc palincă și tac
o palidă brumă c-am fost păreri

doar viața nici tu iaht nici tu colac
cele una sau două primăveri
trăiri ce par a fi aievea ieri
în acord cu triluri de bivuac

splendori unde se duc acele seri
când robiți luam luna în țarc
și din dragoste făceam zeci de gări

și nu mai dibuiesc vreo șansă zări
ca un hoț de cai mă strecor în ieri
făr' de tine cât sunt de liliac

Gheorghe Sârbu