Alexandra Diaconu


(lui adrian, în urma căruia prea multe    
zile-au trecut și-au crescut oceanele...)    

canada

Microsoft Romania
 

37.

cred că eu nu mai sînt un om, cred că am devenit un animal. unul care nu mai suportă apropierea altor oameni, conviețuirea cu propria-i piele, în interiorul ei. și-mi vine s-o rup, cu dinții, s-o sfîșii, să mă dezbrac. de tine, de mine, să rămîn în sufletul gol.
și asta numai din cauza fricii. ai venit și m-ai întrebat dacă te primesc înapoi. domnul nu ascultă rugile celor ce fug în întîmpinarea iubirii, s-o strîngă în brațe mai repede. nu mi-a mai rămas decît să sărut drumul pe care-ai venit, pe care-ai plecat. și-atunci îngenunchiez. domnul se amuză, pentru o clipă ar fi crezut c-am să mă rog.
am devenit un animal, unul care se tîrîie pe pămînt, în întuneric. o fiară de noapte am devenit, o fiară care urlă în propria cutie toracică, să n-o mai audă nimeni. și numai pe mine, știu, pot, vreau să mă sfîșii, împrăștiindu-mi sîngele pe jos.

18 decembrie 2002, bucurești, abia coborîtă din taxi, acasă, în rahova.





Alexandra Diaconu