Cătălin Gavriliu

Ențu
(VIII, 4)

Microsoft Romania
 


4.

Primul bilețel extras îi cerea să comenteze romanul "Trei dinți din față". Îl refuză. Al doilea, piesa "Paracliserul". Ar fi vrut să protesteze, să-i reamintească de înțelegerea lor de la sfîrșitul clasei, c-o singură carte, oricare, e suficientă, dar se trezi întinzînd mîna, pentru nota minimă de trecere, după al treilea bilet. De data asta îi pică "La Lilieci".

- Știți, eu am studiat îndeosebi Puntea..., îndrăzni el în disperare de cauză.

- Cine te-a pus? În primul rînd că nu e în manual și nici ca lectură obligatorie ori facultativă în programă, și-n al doilea, că aia nu-i poezie. Ție îți mai arde de scris versuri cînd cineva îți frige ficații, cum mă secați voi pe mine acum, că-n loc să citesc o carte bună vin aici și-mi pierd vremea?!

Ențu se retrase învins și începu să mimeze în banca lui efortul de elaborare a lucrării, cu pix și hîrtie căpătate de prin vecini contra a două broșuri.

Cel mai bun companion al singurătății lui de ignorant se dovedi a fi, în primul sfert de oră, retrăirea unui scheci de-al lui Ion, pe care-l vizionase la "Rozena" cu o vodcă mică în față.

În ultima vreme nevastă-mea nu mă mai slăbește cu ideea ei fixă de a munci undeva. "Am văzut în ziar că se caută baby sitter. Mă lași să încerc și eu?" Am  lăsat-o, ce era să fac. "Numai că tu va trebui să-mi servești ca exemplu viu", a adăugat ea. Așa că m-a luat de mînă  și ne-am dus la una din adrese.

"Pe ăsta eu l-am crescut de cînd era atîtica" , își începe nevastă-mea numărul. "Ionel, zi săru-mîna lui tanti!" Eu îmi arăt buna creștere făcînd și o reverență. "Așa o să ajungă și băiețelul dumneavoastră, dacă mi-l dați pe mînă. Unde-i puișorul?"

Mama, cu inima îndoită, îl chemă de la joacă pe Gigel. Cînd o vede pe Marița, copilul dă să se ascundă în baie. "Nu fi prost, Gigele. Tanti nu-ți vrea decît binele. Ea o să aibă grijă de tine cît o să fiu eu la serviciu. Ce, vrei iarăși să dai foc la perdele ori s-aduci în casă mai știu eu ce boschetari, ca să Ie iei paraziții pentu insectar?", îl ceartă maică-sa. Dar fără nici un rezultat. "Eu am principii pedagogice care nu dau greș. Uitați-vă la Ionel, cum șade picior peste picior, ca domnii. Dacă nu mi-l dădea mă-sa în grijă, pun pariu c-ar fi stat acum răscrăcănat, mirosind a băutură. Fără să ceară voie, și-ar fi aprins o țigară puturoasă și ar fi dat scumul pe jos. Dacă nu-l educam eu, madam, cine știe, poate că acum ar fi sărit la bătaie. Vedeți însă ce cuminte-i? Dacă n-aș fi stîrpit-o la timp, bruta din el s-ar fi repezit la amîndouă și ne-ar fi făcut  felul, iar pe băiețaș l-ai fi găsit peste o lună, atîrnat de-o cracă în pădure. Dar el nu-i pedofil și nici nu ne violează, după cum bine vezi, tocmai datorită intervenției mele salutare în destinul lui!" Mama îi dă dreptate. E îngrozită de viitorul negru al copiilor care cresc de capul lor, fără bone. Cine-i garantează ei că Gigel n-o să ajungă un criminal sadic în caz că face nazuri și n-o acceptă pe Marița?

Dar băiatul parcă intrase în pămînt. L-am căutat peste tot, pînă și-n căldarea de gunoi. Deodată o auzim pe maică-sa: "Aha, aicea mi-erai, golanule?", și ne face semn spre burta ei. Abia atunci ne-am dat seama că Gigiel i se ascunsese în pîntece, în trening și cu adidașii plini de noroi, așa cum venise din spatele blocului, de la fotbal. Neputincioasă, maică-sa se duse la șifonier, îmbrăcă vechea ei rochie de gravidă, după care ne rugă s-o ducem la maternitate, să-l mai nască o dată pe Gigel.

Așa că dacă auziți mămici lăudîndu-se c-au născut un copilaș de treij de kile, să le credeți pe cuvînt. Sunt doamnele la care nevastă-mea a încercat, fără succes, să se angajeze ca baby-sitter. 

Ențu se gîndi că ar putea să apeleze la mercenari în cazul Lidiei, dar își dădu seama că nu exista în oraș o asemenea tradiție. Era limpede că precedentul lui nu va fi acceptat de comunitățile de cartier. Ba mai degrabă putea conta pe-o cafteală cu spitalizare, care i-ar fi dat peste cap totate planurile lui de moarte gospodărească. Ecograful et comp. i-ar readuce tot efortul lui degenerativ la punctul de pornire. De ce își legase oare într-un mod atît de artificial propria lui mîntuire de uciderea unei femei?

Dacă era adevărat ce-i zisese adineaori Ion într-o doară, că Lidia va veni neînsoțită de gardiene - le-a pus Sandu de strajă la mort, sau așa ceva -,  atunci n-avea dreptul să rateze ocazia. Într-o aglomerație e mult mai simplu să spinteci un om decît în stația de autobuz, în ciuda anonimatului care mai ia din efect elixirului răzbunării. Dar dacă actorul vruse doar să se asigure că are cu cine-l căra pe Șchiopu?

Se simți dintr-o dată ușurat la gîndul că "Bine ați venit în universul SIDA" poate fi un șoc terapeutic pentru Lidia. În fond, el nu vrea decît să-i dea o lecție de viață, din care să-i rămînă pentru totdeauna în minte faptul că e riscant să te porți cu altcineva la fel cum s-a purtat cu el, deoarece nu mulți sunt aceia care să îndure fără "urmări" un asemenea tratament, o atît de categorică negare a existenței lor. Căci fără îndoială că asta făcuse Lidia. Fiecare înfățișare a lui conținea, de fapt, un singur mesaj: "Salut! Ce mai faci?", la care niciodată nu i-a răspuns. Cînd vorbește de proasta ei creștere, la asta se referă. Într-un fel, acum, cînd amîndoi au 17 ani, nu face altceva decît s-o prevină asupra unei posibile întîlniri cu criminalul din Oradea...

Dar cum să intre în folclorul de cartier o asemenea intenție?



Cătălin Gavriliu