Maria Postu

 


Plecarea ambasadorului


Microsoft Romania
 



Ți-am dus bagajele la ușă ca pe niște lucruri de care abia aștept să mă debarasez
cum aștepți să-ți iasă din cușca memoriei niște musafiri nepoftiți care ți-au adus miros de grajd, de vatră
și de cenușă a unei vârste pe care vrei s-o păstrezi dar nu vrei să ți-o amintești
și furi mereu din bagajele altora câte ceva sperând ca ei să nu observe sau să observe prea târziu
când vor fi deja departe în avion sau în visul cuiva. Și acum, iată cărând bagajele ultimului tău oaspete de seară, ambasadorul, pregătit să-ți dea un bacșiș gras, o moarte ușoară, nesățioasă, ca întotdeauna ascunzi în buzunarul halatului o bijuterie uitată intenționat deasupra bagajelor, nu te rușinezi, îți iei rămas bun, domnule ambasador, mai poftiți pe la noi sau pe la cine se va mai găsi pe aici, poftiți cartea de onoare să scrieți ceva, în mâna mea dreaptă e un poem pe care-l țin ascuns să-l dăruiesc la plecarea mea ultimilor mei băieți de serviciu, vă întind mâna stângă cu care-mi aranjam visele rebele de teamă să nu molipsesc pe cineva cu ele, ți-ai chemat trăsura, automobilul de epocă, jeepul, avionul personal, ai atâtea bagaje, d-le ambasador, când e suficientă o urnă.

Maria Postu