Alina Andrei


Tratat despre umbre


Microsoft Romania
 



(început sau mijloc)

Umbrele oamenilor sunt cu totul diferite decât cele ale altor viețuitoare, ca de exemplu cele alor plopilor, prunilor, câinilor și măgarilor, mestecenilor sau coțofenelor. Mai mult ca sigur că s-au scris tratate de specialitate despre modul cum se preling în mediul natural, rural și urban, întocmindu-se tabele și grafice complicate, cu date despre lumina soarelui, dimensiunea  și poziționarea ființei sau obiectului care își lasă conturul întunecat pe pământ. Mă gândesc la faptul că profesori universitari respectabili, cu o trenă de învățăcei după dânșii, s-au încovoiat des deasupra unui plop negricios lăbărțat peste petele de benzină de pe șosea, măsurând cu rigla și compasul reflexia ce se vede și nu se poate pipăi. Numai un copil sau un lunatic poate crede că un plop plămădit din umbră poate fi scuturat de trunchi să-i cadă toate cuiburile de cuci și de ciori. Eventual în desene animate se poate întâmpla o asemenea minunăție, deși nu cu un plop. Plopii sunt plicticoși. Un Bugs Bunny n-ar avea de ce să scuture ca un preș umbra unui copăcel lungan și scheletic, nevricos din fire, pentru că nu se cade și în plus nu ar râde nimeni. Mai degrabă ar zgâlțăi în capul rățoiului cel negru întunecimi de vaci umflate cu lapte, dar nu mov și nemasate de marmote, sau de cimpanzei roz cu scufii verzi, o combinație cu totul neestetică atât din punctul de vedere al unui creator de modă școlit la Roma, cât și după părerea zoologilor.
Recunosc, și eu, pentru a nu face umbră de pomană pământului, am fost tentată să întocmesc tabele cu cele din Brașov, ba chiar am început pe un carnețel, culegând date într-un mod cu totul neprofesionist. De exemplu când treceam informații despre întunecimile lăsate de ferestrele din strada cutare, uitam să scriu cum se numește, scriam chiar Strada Cutare, în ideea că peste câteva secunde voi căuta plăcuța de tablă lămuritoare. Firește că uitam sau mă luam tiptil tiptil după alte umbre, de oameni sau de pisici. N-am stat niciodată să le măsor cu rigla pentru că nu port cu mine așa ceva, apoi e aproape imposibil să prinzi din mers umbrele trecătorilor, mai ales dacă aceștia aleargă după autobuz. Din ce am reținut - fără să-mi notez - seara se lăbărțează peste măsură, iar dacă sunt și becuri în curte, omul de umbră îl poate depăși în lungime pe cel din carne și oase. Fratele geamăn de pe asfalt poate ajunge și până la șapte-opt metri, chiar dacă piticania de deasupra are doar 1.64.

Categorii de umbre:

De groază: cele din noapte, cu forme de oameni lungi, ascuțiti, ce se ițesc brusc după tufișuri sau după mașinile parcate sub felinare. Obligatoriu chioare. De femeie cu părul zburlit.

Caraghioase: de măgari cu ciulini mov încâlciți printre urechi, pe colbul unei poteci din Dobrogea; de pisică cu urechi ascuțite lângă conturul unei oale cu smântână; de pește spadă lângă un burdihan de pescar cu barbă lungă; de om crăcănat ce așteaptă autobuzul în stație; de bețiv care face pipi sprijinit cu mâna de-un stâlp. La început umbra e cocoșată, cu un șuvoi subțire la fel de încovoiat ce iese din ea, și o linie strâmbă legată de una dreaptă, groasă (braț-stâlp), apoi se va vedea pe zid doar o îngrămădire neagră, pe trotuar. Desigur, și verticalitatea contrastantă a betonului cu bec în vârf.

Duioase: de băbuță moartă în somn pe banca lipită de gard, aproape de poarta uitată deschisă. Umbra foarte apropiată de trup i se va contura pe lemnăria învechită, în special baticul și rotunjimea moale a trunchiului îmbrăcat în lână neagră.

Estetice: de salcâmi înfloriți răsfirate pe pereții oranj a unei case din nordul Africii; de balerină desenată pe podeaua umedă ca într-o pictură de Degas; de cal pe o pajiște arsă, cu ierburi mărunte, maronii.

 

Notițe din carnețel:

Lângă Biserica Neagră, pe școală, după terminarea orelor de curs se lăbărțează umbra unei ferestre deschise. Numai vara și primăvara.
Cineva care face din aburi un rotocol cu model, topit în gheața groasă de pe fereastra trenului, nu poate avea decât o umbră interesantă atunci când coboară pe peron, printre valize, saci, trupuri amorțite de călători.
Chelner cu tavă rotundă, pe perete maroniu de restaurant franțuzesc. Cel de pe zid duce o farfurie aburindă cu broaște trezite din somnul de iarnă, pentru a fi gătite cu sos de usturoi. Cred că bietele ar fi preferat să mai doarmă decât să se dezmeticească în oala unui bucătar cu mustața în furculiță.
Peisaje livide cu miros acru de colb amestecat cu sudoare de cal, cactuși uscați, găuriți de larve și scobiți de ciocuri subțiri dar tari, acoperiți din când în când de umbrele vulturilor pleșuvi ce zboară în căutare de carcase putrezite. Așa îmi imaginez că arată o zi obișnuită dintr-un pustiu mexican. Uneori pe nisip se vede o siluetă cu patru picioare, cap mare cu urechi lungi, un corp rotund călare, cu pălărie imensă și-o pată undeva la spate ce poate semăna cu o chitară sau cu un sac ceva mai grațios. La prima ploaie cerul va spăla toate umbrele din deșert, le va tăvăli în colb și ierburi până nu va mai rămâne nimic din ele.
Îmi plac siluetele întunecate de pe pereții unui dormitor de sugar, unde lumina de la lampă e blândă și aurie, de la eșarfa grea aruncată peste abajur, miroase a lapte și-a ulei de baie, iar adulții merg în vârfuri să nu-și trezească odorul. De teama urletelor cu sughițuri, desigur. Se mai văd și umbrele halucinante de la maimuțoii agățați deasupra pătuțului.

 

Alina Andrei