Ci privește! Mai sus e țara zeilor năimiți:
Năimiți ba de o stea, ba de-o întâmplare ce nu se mai oprește ca o moară de apă... ba până și de om neștiutor, arvuniți...
Zeii tocmiți care vin, dispar, apar iar... nici nu-i simți, nu-i iei în seamă când fac, desfac totul fără ca înșiși s-o știe cum și de ce, cu predilecție de un loc și de-un anume soi de-ntâmplare legați sunt - să le conserve!
Daimonii sulfuroși din Metaxy.
Din țara aia de coagulări și foșnete... cu-amurgurile-seruri...
țara cu-n meridian de sake și-altele - voci numai... blănuri - rubine...
Meridiane pictate, năluci palpatoare care bat monedă, fac legi și culori din aspre conclavuri... silogisme...
Țara cu fluvii bulbucând când Terra când Mercur
și-n în ochiuri de scaldă-nchizând vreun Univers mort, putrezit,
de crapi ciugulit!...
Acolo cad zeii năimiți... cad, vin. Plasme cu solzi...
și-n solzi - ochii mei
din ailaltă Lume, castrată de Zei!...
|
|