Sunt prinsă la mijloc
între două lacrimi
atât de fierbinți
încât îmi provoacă răni
în podurile palmelor.
Mi se zbat
gânduri grele
în vene
și-mi vine
sa mușc
din cerul întunecat
al ferestrei.
Iar singură,
neștiind ce mască a durerii
să mai aleg.
Toate deja mă plictisesc.
Am nevoie de o lamă
nou-nouță
și atât de fină
încât să mă pot tăia
ascuțit
dintr-o singură mișcare
spontană.