Cătălin Gavriliu

Ențu
(VIII, 6)

Microsoft Romania
 


6.

Ențu nu mai insistă să-și amintească o carte, "La Lilieci", pe care nu a citit-o niciodată. Nu predă însă biletul, ci se apucă să povestească, pe cele trei foi din dotare, ultima creație a "Tremenșilor", nu doar fiindcă îl făcuseră prea mulți "dement" în ultima vreme, ci mai cu seamă ca să înțeleagă mai bine lumea în care trăiește. Știa pe de rost versurile, și oricum nu mai avea nimic de pierdut.

Îl fascinase avertismentul de la început, care o îngrozise pe Lidia: dacă ai apucat să pui discul și ești cumva "fraier", nu mai există scăpare, deoarece gaborii sunt plătiți să nu se bage pînă la acordul final. Apoi dușmanul e luat cu binișorul; poate cîntă ei prea repede ori scula audio la care ascultă el e paradită și nu se înțelege mesajul. Grija de a fi bine înțeleși e unul din laitmotivele noii opere. După ce dezvăluie condițiile narcotice în care creează, muzicienii fac puțină istorie a orașului. Înainte erau numai cocioabe pe-aicea, dar comuniștii au făcut blocuri, în ideea să fie împreună oamenii, de a se cunoaște mai bine între ei, de a duce o viață mai bună. Și-acum intervine al doilea laitmotiv: cultul morților și al celor aflați în închisoare. Albumul e înțesat de nume ale prietenilor dispăruți pentru totdeauna ori numai temporar. În ciuda tuturor vicisitudinilor "Tremens" revine în forță și le cere tuturor chibiților din afara cartierului să-și țină pentru ei părerile despre fenomen, cu cuvintele: "așa că taci în morții mă-tii, dă-te în gîții mă-tii" Ei precizează însă că au mult respect pentru bătrîni și handicapați, de la care au împrumutat uneori deznădejdea și dorința de a încheia o dată pentru totdeauna chinul vieții. Dacă or să moară și ei, le cer de pe acum fanilor să nu verse lacrimi, ci doar să deschidă o sticlă de bere în memoria lor. Cei doi rezistă tentației sinuciderii, dar cu ce preț? Nu-i decît un pas între stradă și pîrnaie, zilele cenușii ale primeia fiind ușor de schimbat în vărgatele celeilalte.

Este prezentat cazul concret al unui băiat care, după divorțul părinților, intră în gașcă și-o duce destul de bine la început, pînă cînd are proasta inspirație de a se apuca de muncă, la îndemnul maică-sii. Devine plictisit și obosit, cartierul îl reprimește în rîndurile sale, dar Coco nu mai e ca înainte. Se droghează și, ca să-și poată procura doza de fiecare zi, ajunge să fure din casa celui mai bun prieten. Pentru el nu mai există raza de soare. Și nici măcar nu se poate da vina pe anturaj - în care se zice că ești prins -, deoarece băieții îl avertizaseră că se duce pe copcă dac-o ține tot așa. Cîteva luni de muncă în piață, la tarabă, i-au fost de-ajuns ca să devină beleaua grupului. Urmează patul de spital și, ca un final logic, moartea.

"De ce eu trebuie să intru în acest spital și cel care trece acum prin fața lui să meargă mai departe? Într-un an, din om în putere am devenit moș și strămoș", scrise Ențu, dar nu mai știa dacă a citat din Sorescu ori din "Tremens".

Ca o contrapondere la tristețe, Ion a plasat imediat după "Coco, fie-i țărîna ușoară" relativ hazlia poveste a Oanei.

Vine la rînd cea mai cenzurată piesă, dedicată celor din mass-media locală. Din cauza superficialității în documentare, dublată și de reacredință, în presă au apărut știri extrem de nefavorabile: ba că au un copil unul cu altul, ba că-ntr-o seară s-au pișat pe public de beți ce erau... Cum nimeni nu le oferise dreptul la replică, singura lor cale de a se adresa fanilor cu dezmințirile de rigoare le rămase un nou album. Ceea ce au și făcut. Maniera în care au răspuns la atacuri nu lăsa nici un dubiu asupra norului de penibil care-i va înconjura pînă la sinudiere pe toți vinovații - de voie ori din prostie - față de ei. De altfel, gurile rele spun că nu suspendarea postului de televiziune l-a gonit din oraș pe Sorin, la o săptămînă după lansarea "Adevăraților borfași", ci strofa a cincea, în care unui anume Lorin, "papagal tele", i se recomandă, din partea celor care "ar dori să-ți rupă gura" , nici mai mult, nici mai puțin decît să "sugi pula!", cu o reverberație care săpa bine în creier ultimul cuvînt.

Din cauza experiențelor nefericite, cîntăreții se arată deosebit de circumspecți față de jurnaliști. Ei nu mai suportă băgăcioșenia unora în viața de cartier. "Ce-i între noi, nu te fută grija" și "ți-am zis c-aicea nu-i loc de tine, fă pizdă proastă"  sunt samples-uri în care-i luată în colimator juna radiofonistă, pentru inexactitățile debitate într-un reportaj despre viața de noapte a orașului, făcut din inițiativa lui Șchiopu dar fără participarea acestuia, prea în vîrstă să mai piardă nopțile altfel decît meditînd la autobiografie chiar și-atunci cînd făceau dragoste.

"Tremens" reiterează respectul față de cei care îi respectă și "muie pentru toți care ne-au tras înapoi", cîntec succedat de salutul tinerei generații - care vine puternic din urmă în vederile show-manului Ion -, un puști de-a cincea care zice "dacă vrei ceva, bagă-ți pula și ia cu mîna ta, frate, asta e regula în cartier", nu fără o urmă de reținere totuși, "sper că am ales calea cea bună, acum n-am de unde să știu".

Nu scapă nici concurența, formațiile de hip-hop din oraș bănuite că se inspiră mai mult decît e decent din know-how-ul "Tremeșilor, la mijoc fiind resentimentele lui Ion față de poeții care au mirosit și ei afacerea și au început să păstorească trupe rap. "Mă imiți în tot ce fac, chiar și cînd mă cac", spun ei. Amenințarea e în stil mafiot, "poate-i ultima ta zi", referința focalizîndu-se pe scriitorul care dăduse lovitura editorială la Grădina zoologică; îl vor băga în portbagaj, îl vor duce la pădure, "unde-o să te futem pe-ndelete", după care îi dau foc.

Cd-ul se încheie cu un hit care sintetizează mesajul social al "Tremenșilor" ajunși la vîrsta maturității lor artistice. Din spatele blocurilor - devenite, la mai bine de zece ani de la revoluție, niște cazărmi sinistre -,tututor: "șpaga te scoate din căcat"; "cu banii în buzunar e mult mai bine"; "dincolo de ce-auzi suntem noi, care te futem în gură"...



Cătălin Gavriliu