Mugur Grosu

Grosso Modo


mincinos / II

 

1. Palatul pișării


N-am nici o gară cu politica. S-a nimerit, totuși, să-mi frec carcasa de oameni politici. Să nimeresc în același birou cu ei. În aceeași toaletă. Imaginați-vă, ce senzație să intri într-un W.C. și să dai nas în nas cu Octav Cozmâncă. Omul acela plin... de propria gravitate și a cărui prezență, nu știu de ce, îmi evoca un container. Ex-președintele executiv P.S.D.

Mi s-a întâmplat asta. Am intrat în toaletă și-am dat nas în nas cu containerul. Și-ntr-o secundă am văzut întreg filmul: că îmi continuu traseul până-n fața pisoarului, mă deschei liniștit și-ncep să mă piș. Și stăm așa, umăr la umăr, tâmpi, cu ochii-n faianța albă, ascultând clipocelile - susurul meu, mai firav, și celălalt, grav, important, complicat. Dar ce, la un executiv mai e susur? Sună fals, "auzeam containerul susurând"... Mai degrabă un vuiet. Revenind: ...umăr la umăr, tâmpi, cu ochii-n faianța albă... citind același mesaj de pe hârtia lipită deasupra fiecărui pisoar: "Se poate apăsa pe buton?" Chiar, se poate? Îți întrebai și vecinul: la dumneavoastră se poate? Nu știu, să-ncercăm, ar fi spus, și fiecare-ar fi apăsat pe butonul său, ăsta merge mai greu, cred că s-a înțepenit, te întindeai să-l ajuți, gata socializarea! Și, din mișcarea aceea, ai fi dat cu jetul alături, ar fi sărit niște stropi - mă scuzați, v-am pișat pe pantofi, să vă șterg, lăsați, nu se vede... Uimitor câte-ncap într-o biată secundă. Am schimbat, brusc, direcția. Am cârmit-o în prima cabină, la stânga. Mai bine single.

Există și-o demnitate-a pișării. Nu cred într-un pișat democratic. Sau, mă rog, social-democrat... Am ridicat colacul. Voios plescăit, egoist, alintat. De capitalist sălbatic. Am oftat. "N-am nici o gară cu politica". Era o expresie... Dar, în clipa aceea, fără nici un motiv, m-am trezit meditând la o autogară din Chișinău:

...după 12 ore de drum cu genunchii la gură, într-o cașcarabetă de autobuz, rinichii îmi urcaseră până-n coaste, strânse precum burduful unui acordeon umplut cu pișat. Fac urât la tortură. Când m-am deșirat, am coborât ca smintitul, întrebând de W.C. Era chiar acolo. Am coborât niște scări și la fiece zgâlțâială simțeam că pot să mă sparg, împroșcând în jur cu pișat. Evident, nu m-am spart. Am nimerit într-o hală. O hală! După 12 ore în care te-ai stâlcit și te-ai umplut până-n gât de pișat, hala aia era un palat. Asta-i prima mea amintire din Republica Moldova: un palat al pișării. O sală imensă, plină de oameni aliniați cu fețele la pereți. Și toată partea din stânga era plină de tronuri - un soi de cabine la înălțime. Și fiecare avea o ușiță, și la fiecare ușiță vedeai ițit câte-un cap și un rând de picioare chircite, căci ușile-au fost croite să-i vezi și pe cei de pe tron. Iar ăia - ce să facă și ei, în poziția aia - se holbau jos, în sală, la cei adunați la pișat. M-am îndreptat spre pisoarul din față, unde-am văzut un loc liber. Și, chiar când îmi descheiam pantalonii, observai o tanti-n halat, cu o mătură. Am încetinit, urmărind-o cu coada ochiului: se apropia fără nici o chestie. Rând pe rând, câte unul de la perete ridica picioarele iar mătura își făcea treaba. Ajunse și-n dreptul meu. Am oftat și, docil ca o vită, mi-am săltat câte un picior. Și totul îngheță ca prin farmec. Toată trauma dintre Constanța și Chișinău a fost ștearsă de mătura aia. Cum nu mai aveam nici o treabă-n palat, am ieșit. Nimerind în altă priveliște de neuitat: niște zdrahoni zoriți rău descărcau niște jumătăți de vite. Trânteau carcasele sângerii pe asfalt, apoi alții le târau într-o măcelărie. Asta-i a doua imagine care-mi vine în minte: vite jupuite, hăcuite în două, și-asfaltul acela ca un bandaj plin de sânge... Era primăvară și prima mea dimineață în Basarabia. Iar eu venisem acolo să scriu despre revoluție.

Am isprăvit, am tras apa. La ieșire, altă hârtie, pe ușă, cu următorul mesaj:

"Uită-te ce lași în urmă!!!!
Trage apa și spală WC-ul!!"

Cozmâncă ieșise, așa că am verificat și celelalte cabine: același mesaj. Interesant era locul în care-l găseam: în toaleta de la primul etaj al Consiliului Național PSD. Chiar înainte de-alegeri, suna premonitoriu: "Trage apa și spală W.C.-ul!!" ...Altă tanti care făcea curățenie. Proorocind ultima lună de guvernare... "Uită-te ce lași în urmă!!!" O și vedeam milogindu-se prin birouri - care erau încă tapetate cu postere electorale: fă-mi, maică, și mie-un afiș, să-l lipesc în sala tronului... și pune mai multe semne de exclamare, să se-nțeleagă mesajul. Dar cine trebuia să priceapă? Cine să tragă apa și să spele WC-ul? Păi, la primul etaj se-nvârteau mai ales domnii: Octav Cozmâncă, fostul executiv despre care-am vorbit. Dan Nica, fost ministru și-apoi fost șef al campaniei electorale. Titus Corlățean, fost secretar de stat și purtător de cuvânt (ce job metafizic, nu-i așa, purtător de cuvânt!) Sau, exilat de o vreme în fundul culoarului, Dan Matei Agathon - fost deputat, fost ministru, fost secretar general PSD și fost candidat. Dar, apropo, toți sunt niște foști, în politică.

Până la urmă, cineva tot trage apa.

Mugur Grosu