Lavinia Alexa


...urbană cu pretenții

 

 

În acest oraș, ușile NU au voie să scârțâie,
să fie trântite, înjurate sau măcar unse,
dar oamenii scheună jalnic a agonie înfuriată,
mușcând din repaosul scaunelor de transport în comun
pentru sardele.
Lavinuș, mică, prăpădită, fragilă ca de sticlă
(după cum vociferează oglinzile)
își suportă oboseala de lucrător
în câmpul muncii la patron
și se roagă-n gând stăruitor
să nu facă vreo fobie când
se scuipă flegmă
pe asfalturile amabile,
se dau coate și jigniri,
milogi și nebuni (doamne! prea mulți),
priviri opace și amănunte arzătoare
pentru buzunarele din spate,
mașini în viteză-lumină și nopți gălăgioase,
publicitate cu polonicul,
pâine cu cereale pentru menținerea siluetei,
lapte cu etichetă de iaurt
și abia un strop de cultură ruginie
în ochii cârpiți de dimineață,
pe o alee din Sebastian.
Și chiar strivită mică de mine, visătoare,
dăruiesc hârtiei suferinde
mâzgaliturile pe o masă de birou
din orașul B.,
când inspirația m-a lovit frontal și letal,
râzând tare și metalic,
înfometată, pe la pranz...

Lavinia Alexa