Dan Iancu

 

Scrisori către a

 

3.

o sa numerotez. e mai simplu. nu suport formulele de inceput sfirsit (sa sarim peste ele. nu te superi, nu?) titlurile puse ca sa fie, mă rog toate adăugirile nefolositoare. măcar dacă pun numere țin minte o ordine a gîndurilor. pot să văd după aia cum mi-au venit deși pot măslui orice fără probleme. încerc să n-o fac.

intotdeauna astept anapoda lucrurile. in mine e un acvariu si eu sunt in el. burta mamei de sticla in care frica ma tine. poate e un soi de mai bine. altfel sunt un individ cît se poate de puternic. de obicei pentru alții sau pentru textele mele. sau ale tale uneori. îmi stă pe creier lenea ta. a mea nu. uneori am sen zația că-s nesfirșit. știi cum e credința aia că totul înclusiv nașterea și placenta sîngerîndă e numai a altora. atunci ai timp, răbdare cu cuvintele.

ieri am citit fata cu cercelul de perlă. am dormit am mîncat am citit si m-am uitat (am privit) la tv. sunt două lucruri plăcute în carte. unul e că nu se grăbea. două trei tablouri pe an. acesta il face în paralel. să ascundă, să se ascundă. ai nevoie să scrii, dar nu poți da totul în text. pui ceva deoparte. pudicitatea, ființele de foarte aproape, anumite insemne neestetice. sinceritatea oricum nu are de-a face cu asta. absolut nimic. mă distrează aprecierile despre sinceritate de parcă dumnezeu ar fi fost sincver cînd a presupus lumea. orice altă construcție poate să fie cum dorește. important e dacă e construcție, facere, altfel e inutilă. sinceritatea cu atît mai mult. adevărul cel după chipul și asemănările sale. cineva mă întreba cui scriu sau altcineva dacă e vreo persoană reală. dacă tu iubita mea ești reală. ce să spun? că nu? că da? corect, foarte corect e să spun nu știu. nu exiști pentru că nu mă iubești acum în clipa în care-ți scriu.


Dan Iancu