Dan Iancu

 

tata doar fotografii

 

cîtă nemișcare fără durere și întristare
timpul țesut cu imagini
carnea sfărîmîndu-se-n fire de iarbă
tăios verde între degetele neînvățate cu lipsa
mama fără o jumătate de casă
tata doar fotografii
eu între plecare și cacofoniile cetățenești
formolul pulsînd în artera cea galbenă
mirosul de cancer desfăcînd tencuiala
lutul sincer al gropii prea puțin adîncă

ar fi trebuit să povestesc despre toate așa cum ar fi fost în memorii selectate cu grijă. închipuiți-vă toți fii scriind memorii după moartea tatălui lor. memoriile numai de bine. cît binele este știut și catalogat în morminte îngrijite cu pomeni parastase bocete. eu îmi aduc aminte cum i se lumina fața cînd vedea sticla de vin. cu lăcomie lichida primul pahar. așa a fost binele lui. nu al meu. nu al maica-mii care și-a dat seama de-abia a doua zi după înmormîntare că nu mai are de ce să se grabească acasă. el nu mai își întindea suferința peste lucruri. era dus doară. despre lăcomie e vorba. despre cum sugea aerul mîinile reci fiindu-i...

cîtă nemișcare între lucrurile adunate
la loc cu verdeață
nici nu țin neapărat să adun amintiri
vin cît se poate de simplu
mai direct ca securea călăului
mai limpezi ca
sau poate doar mai des ca improbabila
certitudine că ai fi.


Dan Iancu