Cătălin Gavriliu

Ențu
(VII, 7)

 

7.

Deși i se păru interesantă povestea, Lidia refuză să asculte varianta ei hip-hop.

Nu scăpă totuși de audiție, în intimitatea camerei ei; radioul local se gîndise să transmită "Adevărații borfași" chiar în acea noapte, în forma necenzurată.

Se îngrozi la gîndul că Ion i-ar putea terfeli sentimentele la care îl făcuse părtaș cînd îi cîntase primele ei compoziții.

"E un individ periculos", îi mărturisi ea Anei, după ce se plictisiseră amîndouă de puricat discursul maghiarului. Apoi se puseră pe căutat șobolanul mort care intrase în descompunere cine știe sub care mobilă.

Deși fusese rugată să nu mai folosească otravă - "tanti, ăștia zac unde-i apucă moartea, n-ai nici un control, pe cîtă vreme capcana-i sfîntă..." -  , scenariul se repeta de la lună la lună. Nu era de mirare deci că permanentul miros de hoit din casă îi inducea o stare de spirit morbidă cu mult mai greu de combătut decît naivele analogii cu broscuța țestoasă. Acum Ana era convinsă c-o să intre și ea în putrefacție dacă ei doi, adevărata sa familie, Lidia și Sandu, nu-și găsesc timp s-o viziteze măcar o dată pe săptămînă.

Cu un ultim efort de trezire a umorului de altădată,  pensionara o rugă pe fată să nu-i spună nimic din toate astea lui Ion. "Nu de alta, dar pe următorul album o să găsești piesa Șobolanca", zise ea, după care udară cu vin descoperirea cadavrului. Era sub scaunul din bucătărie. Bine că nu călcaseră pe el.



Cătălin Gavriliu