Patrick Călinescu


Povestea sportivă a metamorfismului tanatic



Microsoft Romania
 


Este și greu să-ți imaginezi că te afli în interiorul unui șnur, a cărui strânsoare este translucidă și a cărui lungime nu este cu nimic mai puțin la fel decât a oricărui alt șnur. Și, totuși, efortul de imaginație într-un asemenea caz este teribil, iar neuronii angrenați într-un astfel de proces s-ar putea oricând despica în două în timpul imaginării, dar nu pentru a intensifica eficiența intelectuală a celui aflat în timpul imaginării, ci fără nici o intenție, dar cu scopul de-a scăpa, prin eliberare divizibilă, de energia emanată de proces în chiar timpul imaginării. Cazul pe care doresc să ți-l prezint este atât de real, încât ar putea să treacă peste limitele sale și să încerce o viețuire în timpul imaginării. Iată un timp complicat, pe care nu-l poate păcăli nici o realitate, oricât de departe s-ar găsi de oricare capăt al liniei sale de aflare. Șnurul alcătuiește fiecare etapă care îl compune la fiecare capăt de aflare a timpului imaginării. Șnurul este ca oricare alt șnur. Are aceleași calități și aceleași defecte. Pornește de unde se sfârșește și se sfârșește de unde pornește. Și totul se întâmplă pe linia de aflare a timpului imaginării. Aș vrea să-ți spun că șnurul este linia de aflare a timpului imaginării, iar șnurul se află pe linia de aflare a timpului imaginării. Șnurul este practic șnurul, linia de aflare este linia de aflare, iar timpul imaginării este timpul imaginării. Dincolo de aceste egalități, totul este posibil. Fiecare membru al fiecărei egalități se poate combina cu oricare alt membru al oricărei alte egalități. De aceea îți și spuneam că este greu să-ți imaginezi că te afli în interiorul unui șnur, când acesta poate fi oricare alt șnur, iar numai prin voia liniei de aflare a timpului imaginării poate fi chiar șnurul în interiorul căruia este greu să-ți imaginezi că te afli.

Strângeam șnurul în juru-le și încercam să văd cât mai au până mor. Cu o mână mă ocupam de strangulat, iar cu cealaltă mână mă ocupam de cronometrat. Ar fi fost plictiseală mare dacă nu aș fi putut să fac două treburi în același timp. Și activitatea mea preferată este să le scurg viața contra-cronometru, nu numai pentru că sunt interesat de acest fenomen ca atare, dar și pentru că, de când am această plăcere, am întocmit în Microsoft Excel o bază de date frumoasă rău cu performanțele lor tanatice. De pildă, acum o lună sau mai puțin, am intrat în baza mea de date campionul 437 în ordinea înregistrării și 3 în ordinea performanței. Nu vreau să mă laud singur, chiar dacă îmi place, dar vreau să-ți comunic că nu am făcut niciodată rabat de la calitate. Mai mult decât atât, am considerat mereu că mica mea arhivă sportivă trebuie să fie cel puțin la înălțimea oricărei vitrine cu trofee din orice sală de protocol din orice club sportiv cu tradiție în domeniu. Câteodată sunt prea exigent cu atleții mei tanatici... Numai că nu le cer să-și dea viața pentru mine, ceea ce, de fiecare dată, dar nu știu cum se poate chiar de fiecare dată, și-o dau contra-cronometru, pentru că vor să intre în baza mea de date cu onoare, pe un loc cât se poate de înalt atât ca intrare statistică, cât și ca intrare sportivă. Astfel am reușit, de când am devenit antrenor, să intru adevărate staruri tanatice în baza mea de date. E drept că la început sportivii nu se lăsau prea ușor conduși spre adevărata performanță tanatică... Imediat ce nu mai aveau suflu de la ritmul pe care li-l impuneam de la prima noastră întâlnire, prindeau încredere în ei și numai că nu-și dădeau și sufletul pentru mine. Dar să revin de unde am plecat, chiar dacă nici unde am sosit nu am ajuns. Mă întorc, acum o lună sau mai puțin, în momentul în care intram în baza mea de date, pe merite proprii, performerul 437 pe 3. Pentru că am explicat puțin mai devreme ce semnifică aceste numere, nu voi mai intra pentru a doua oară în detalii de acest gen, cu atât mai mult lipsite de importanță, cu cât sunt supuse zilnic schimbării. În fine, astăzi sau poate și mâine, cifrele pomenite nu pot fluctua în nici un fel, așa că pun punct deocamdată detaliilor statistice. Oricum, dacă privesc cu bună măsură lucrurile, și șnurul meu, omologat deja, poate servi unei asemenea cauze, nimicnicia numerică rămâne unde este în comparație cu valoarea în sine a performanțelor campionilor mei. Acestea, mai presus de toate, trebuie puse în vitrina cu trofee, pentru că nu sunt numere decât în măsura în care nu sunt deloc numere.

Să trec printr-un mezzo biografic șnurul carierei mele... Și i-am spus să lase metaforele forestiere pentru alte biosfere, dar nu a vrut să mă asculte... Am devenit antrenor tanatic la o zi după ce sărbătorisem majoratul. De ziua mea, printre musafirii care mă felicitau, unul dintre petrecăreți m-a izolat la un moment dat în spatele tortului și mi-a spus o vorbă în plus. Nu e vorba despre urările convenționale care se fac la astfel de ocazii, ci despre o treabă care nu mai suportă amânare. N-am înțeles pe moment ce este atât de urgent și nu mai poate fi discutat și a doua zi. Invitatul meu m-a retras în spatele tortului și m-a privit complice prin flacăra unei lumânări pe care nu reușisem s-o sting cu celelalte. Toate lucrurile ard dacă nu le stingi cu apa necesității... Din nou aceleași metafore forestiere conturându-i stilul de marțipan pe fundalul tăvii goale de pe masă. Prind a-l suporta, pentru că aveam stomacul plin de tot felul de creme, iar cu mațul plin de glucoză nu mai reacționez ca înainte de zaharisirea sa. Totuși lasă niște urme adânci, pe care nu le pot umple cu alte felii bine acoperite de creme topite.

Înainte de a-ți spune povestea lui 437 pe 3, permite-mi să ți-l descriu în câteva cuvinte, pentru că a fost un mare campion. Iar dacă nu a reușit să fie așa cum ar fi meritat, 437 pe 1, este în întregime vina mea. Și după aproape o lună îmi mai amintesc de acele clipe în care, în loc să-l fi ajutat să-și dea și sufletul pentru sport, mai mult l-am ținut în viață, ca un iresponsabil, când el nu dorea decât să moară pentru gloria de-a fi devenit cel mai bun sportiv tanatic din lume. Dar știi cum e când vine ceasul rău... Toate încep să-ți meargă pe dos, nimic nu se desfășoară cum trebuie, nici chiar șnurul meu omologat, cronometrul pentru campioni. A fost cu adevărat o zi neagră pentru sportul tanatic, pe care, din păcate, eu personal am vopsit-o așa... Trebuie să mă retrag să-mi spun rugăciunea de iertare acum. Te las cât voi lipsi în compania relaxantă a înfățișării campionului meu preferat, 437 pe 3. Atunci când își ridica mâinile să-mi ia șnurul, în timpul antrenamentului, persoană triunghiulară, iar atunci când își cobora mâinile să-mi lase șnurul, după antrenament, persoană dreptunghiulară. Era un individ perfect adaptat la condiția de sportiv tanatic. Din acest punct de vedere, nimeni nu l-a depășit. A întruchipat metamorfismul tanatic cum nimeni până la el nu mai reușise și cum nimeni după el nu va mai reuși. Acest lucru este o certitudine cel puțin din două motive. Unul ar fi natural, pentru că indivizi ca el se nasc la o mie de ani, iar altul ar fi personal, pentru că baza mea de date întocmită în Microsoft Excel are propriile ei limite. În fine, acest campion unic în istoria sportului tanatic reprezintă modelul absolut spre care se vor putea îndrepta emulatorii săi din viitor. Și presimt, din interiorul rugăciunii de iertare, că numărul campionilor tanatici originari va scădea continuu, ceea ce înseamnă că, în momentul în care vor dispărea pentru totdeauna, nu voi mai avea ce să intru în mica mea arhivă sportivă, ceea ce înseamnă că, din acel moment, baza mea de date va înceta să mai existe. Ar mai fi o mulțime de alte lucruri pe care aș putea să le spun despre el. Iată numai două. Avea un copil tare amuzant, aproape asemănător cu el, dar complet lipsit de talent tanatic. Și-a văzut pentru ultima oară tatăl chiar înainte de primul antrenament pe care l-a urmat sub mine. Copilul era mult prea fricos pentru sportul care i-a consacrat părintele. La început a vrut și el să intre în cantonamentul tanatic, dar tatăl l-a sfătuit abia respirând că nu e făcut pentru așa ceva. Și avea dreptate părintele său atunci când i-a spus că nu are rost să-și irosească viața perseverând într-un sport pentru care nu se născuse. Copilul și-a ascultat până la urmă tatăl și a plecat acasă. Părintele său a rămas în cantonament, iar eu l-am intrat rapid în baza mea de date. E adevărat, prima dată a ocupat poziția 437 pe 5, dar a recuperat uimitor de ușor două locuri și s-a instalat definitiv la intrarea 437 pe 3. A fost probabil cea mai rapidă ascensiune din câte mi-a fost dat să intru în baza mea de date, iar acest lucru a făcut istorie la fel de mult cât însuși marele sportiv tanatic 437 pe 5 provizoriu, pe 3 definitiv. Să asude până se învinețea de încordare era plăcerea lui cea mai mare în timpul antrenamentului. Execuțiile tanatice pe care le exersa nu-l lăsau să urineze, ceea ce nu-l ajuta deloc să mai elimine din presiunea fizică la care monitorul meu absolut, șnurul, îl supunea constant. Pentru că sunt, totuși, un antrenor uman, nu pot să nu-mi ajut sportivii atunci când întâmpină vreo dificultate. Și, cum nu putea să urineze normal sub presiuni intense, le mai diminuam cât să elimine destulă urină, iar, după ce ajungeam de comun acord că urinase suficient pentru acel moment, începeam să le intensific până când atingeau cota lor maximă dinaintea urinării necesare. Și mereu la fel. Prins brusc de relaxare, asuda și urina atât de mult, încât nu mai puteam face nimic în ziua respectivă. Antrenamentul tanatic trebuia amânat pe mâine. Știu că am întârziat puțin la rugăciune, dar trebuie s-o măresc în fiecare zi cu un minut pentru fiecare zi scursă de la acea zi neagră pe care am vopsit-o cu propriile mele mâini. Am ajuns deja la 30 de minute de meditație tanatică intensă. Mi-e și frică de ce se va întâmpla peste un an dacă nu voi fi iertat... Probabil că va trebui să-mi dau demisia, pentru că nu voi mai avea timp nici să antrenez, nici să-i intru rezultatele în baza mea de date... Dar sper că voi fi absolvit până într-o oră de rugăciune... Rămăsesem să-ți spun povestea acestui sportiv de excepție. Să-ți fi făcut cât am lipsit o idee asupra înfățișării sale trebuie să fi fost relativ floare la ureche. Ins de excepție, destin de excepție, carieră de excepție. Metamorfism tanatic pe măsură. Nimeni ca el în nici una dintre direcțiile timpului. Nici înapoi, nici înainte. Pe sportivul tanatic a cărui poveste abia ți-am spus-o l-am văzut ieșind din sala de antrenament și intrând în baza mea de date. Era mulțumit că s-a terminat.

Patrick Călinescu